Dosarul HEXI PHARMA, la final. Flori Dinu mizează pe ACHITARE: După moartea lui Condrea, am devenit ȚINTA acuzațiilor

Dosarul HEXI PHARMA, la final. Flori Dinu mizează pe ACHITARE: După moartea lui Condrea, am devenit ȚINTA acuzațiilor
Publicat: 17/01/2019, 14:40
Actualizat: 26/03/2019, 00:13

„Eu mizez pe achitare. Eu știu că sunt nevinovată, dar în instanță trebuie să demonstrezi acest lucru și sper că până acum am convins instanța de nevinovăția mea. Scopul principal al acestui scandal, de fapt un scenariu, a fost eliminarea de pe piața a celui mai important producător de dezinfectanți din România. Al doilea scop a fost de a găsi un vinovat pentru situația din sistemul sanitar. Numai că la trei ani după izbucnirea scandalului, apar noi și noi și din ce în ce mai grave și adevăratele probleme ale sistemului sanitar”, a declarat Dinu Flori, fostul director al Hexi Pharma, după ultimul termen al dosarului.

La Tribunalul București s-a judecat, joi, ultimul termen din dosarul Hexi Pharma, unde procurorul a cerut, pentru Dinu Flori și pentru Mihail Leva, director de producție la Hexi Pharma, închisoare cu executare orientată spre maximum. Magistrații sunt așteptați să pronunțe pe 23 ianuarie o soluție în dosar.

Dinu Flori a mai spus, la ieșirea din instanță, că a primit și amenințări în urma dosarului: „Am fost amenințată cu moartea, din cauza mediatizării acelor acuzații”. Totodată, directorul Hexi Pharma a mai spus că produsele companiei erau confirme.

„Nu o spun numai eu, o spun și rezultatele. În cele peste 700 de volume ale dosarului există referate, documente întocmite de medici și oameni de specialitate care cereau în mod expres produsele Hexi Pharma. (…) Există recomandări (pentru produsele Hexi Pharma – n.r.) pentru a se folosi și pentru că și-au făcut treaba. (…) După moartea domnului Condrea (Dan Condrea, patron Hexi Pharma, mort în 2016 după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un copac, n.r.) am devenit o țintă a acuzațiilor, fapt ce denotă că trebuia să existe un vinovat în viață”, a mai spus Dinu Flori.

S.C. Hexi Pharma Co S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii a 340 de infracțiuni de înșelăciune, dintre care 7 cu consecințe deosebit de grave, a infracțiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Directoarea companiei, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Mihai Leva, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) și pentru complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

„În perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a indus în eroare reprezentanții a 340 de unități sanitare prin prezentarea ca adevărată a unor calități mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentrația substanțelor active și la eficiența biocidă, precum și prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete și alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziție de produse biocide și pricinuindu-le o pagubă”, arată procurorii.

În ceea ce o privește pe Flori Dinu, Parchetul General susține că „în intervalul 1 iunie 2010 – 16 mai 2016 (…), în calitate de director general al persoanei juridice inculpate, a coordonat activitatea de vânzări desfășurată de către S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., asigurând plasarea pe piață la aproape toate unitățile sanitare de dimensiuni mari din România, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenție nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)”.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?