Dosarul în cazul morții Mădălinei Manole ar putea fi redeschis. Ce întrebări au rămas fără răspuns de trei ani încoace

Publicat: 27 05. 2013, 06:00
Actualizat: 22 03. 2019, 17:00

Instanța ar putea decide să redeschidă dosarul morții Mădălinei Manole, ca urmare a existenței unor noi probe, anunță televiziunile de știri.

Astfel, procurorii se întreabă cum a putut artista să ingereze o cantitate atât de mare de otravă (250 de mililitri) și de ce s-au descoperit pete de sânge în baia artistei, chiar și la o înălțime de un metru, în condițiile în care varianta oficială este că Mădălina Manole a luat Furadan, a leșinat și s-a lovit cu capul de tocul ușii, în cădere.

De asemenea, părinții Mădălinei Manole nu își pot explica de ce trupul fiicei lor a fost găsit la o distanță atât de mare de paharul de Furadan, în condițiile în care moartea ar fi trebuit să fie aproape imediată.

În urma decesului Mădălinei Manole, anchetatorii au considerat inițial că este vorba despre o sinucidere și au decis neînceperea urmăririi penale împotriva soțului cântăreței, Petru Mircea.

Părinții Mădălinei Manole sunt reprezentați în instanță de avocata familiei Elodiei Ghinescu.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 26 mai. Premiul cel mare la LOTO 6/49 nu a fost câștigat