Prima pagină » Știri » Dosarul lui Corneliu Dobrițoiu, trimis la un judecător de cameră preliminară

Dosarul lui Corneliu Dobrițoiu, trimis la un judecător de cameră preliminară

Dosarul lui Corneliu Dobrițoiu, trimis la un judecător de cameră preliminară
Dosarul fostului ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu va fi trimis la un judecător de cameră preliminară care să analizeze rechizitoriul, să facă citările și să soluționeze excepțiile, a hotărât Completul de trei judecători al instanței supreme, prin prisma dispozițiilor noilor coduri.

Instanța supremă a reluat, joi, la al doilea termen dezbaterile în acest caz, iar prin prisma dispozițiilor noilor coduri a stabilit că dosarul trebuie trimis unui judecător de cameră preliminară.

Concret, magistratul care va primi acest dosar se va ocupa de emiterea citațiilor, de furnizarea rechizitoriului și a altor documente din dosar inculpaților, de verificarea legalității rechizitoriului și de soluționarea tuturor excepțiilor ce pot fi invocate de apărătorii inculpaților sau de inculpați.

Durata maximă în care se poate face acest lucru este de 60 de zile, timp în care judecătorul trebuie să decidă dacă investește instanța de judecată cu dosarul sau dacă îl restituie unității de parchet.

Instanța supremă a început, în 6 ianuarie 2014, judecarea dosarului în care fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu și alți zece generali și colonei au fost trimiși în judecată, pentru cumpărarea unor locuințe de serviciu la preț subvenționat în baza unor declarații false.

Generalul maior în rezervă Corneliu Dobrițoiu, angajat al Ministerului Apărării la data faptelor, în prezent senator, a fost trimis în judecată în 4 septembrie 2013, pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și participație improprie la fals intelectual, toate cu consecințe deosebit de grave.

General de brigadă în rezervă Traian Pigui, șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din MApN la data faptelor, va fi judecat pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și intereselor publice și participație improprie la fals intelectual (opt acte materiale), toate în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.

General maior în rezervă Floarea Șerban, șef al Direcției Legislație și Asistență Juridică din MApN la data faptelor, a fost acuzată de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și participație improprie la fals intelectual (două acte materiale), toate cu consecințe deosebit de grave

General maior în rezervă Francisc Radici a fost acuzat de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și contra intereselor persoanelor, precum și pentru participație improprie la fals intelectual (două acte materiale), toate cu consecințe deosebit de grave.

General maior în rezervă Constantin Năstase va fi judecat pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și participație improprie la fals intelectual (două acte materiale), toate cu consecințe deosebit de grave.

Generalul locotenent în rezervă Sergiu-Tudor Medar și generalul de brigadă în rezervă Corneliu Duță, comandant al Garnizoanei București la data faptelor, a fost trimiși în judecată pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și participație improprie la fals intelectual, toate cu consecințe deosebit de grave.

Alături de aceștia vor fi judecați locotenent în rezervă Gheorghe Rotaru, comandor în rezervă Gheorghe Gonciaruc, colonel în rezervă Ionel Vizitiu și plutonier adjunct în rezervă Mihaela Matei, pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice și participație improprie la fals intelectual.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1999 – 2005, Traian Pigui, în calitate de șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din Ministerul Apărării Naționale, s-a implicat în atribuirea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari – cadre militare cu funcții de conducere din MApN.

Traian Pigui ar fi întocmit nelegal adrese de repartiție a unor locuințe de serviciu și ar fi acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanță cu legea, prin care i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenționat a acestor locuințe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuințele în regim subvenționat inculpaților Floarea Șerban, Francisc Radici, Constantin Năstase, Sergiu Tudor Medar și Gheorghe Rotaru.

„Vânzarea în regim subvenționat a acestor locuințe a fost de natură să aducă Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu cumulat de 962.330,37 lei, inculpatul Traian Pigui înlesnind obținerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenționat”, au scris procurorii în documentul citat.

Șerban, Dobrițoiu, Radici, Năstase, Medar, Rotaru, Gonciaruc, Vizitiu, Duță și Matei au închiriat și ulterior au cumpărat, în regim subvenționat, o locuință de serviciu de la Ministerul Apărării Naționale, cu încălcarea prevederilor legale, susțin procurorii.

„Concret, inculpații au depus la dosarul de cumpărare acte false și astfel, i-au determinat membrii comisiei de vânzare și ai comisiei de auditare în vederea vânzării, să-și încalce atribuțiile de serviciu și să întocmească documente oficiale false, pe baza cărora, prevalându-se de prevederile Legii 562/2004, și-au cumpărat locuințele de serviciu în regim subvenționat, în condițiile în care dețineau sau deținuseră, una, doua sau chiar trei alte locuințe proprietate personală”, au mai arătat procurorii.

Potrivit legii, cadrele militare sau fostele cadre militare care dețineau, la data apariției actului normativ, locuințe de serviciu aparținând Ministerului Apărării Naționale, le puteau cumpăra, în regim subvenționat, însă cu anumite condiții, între care: titularul contractului de închiriere să dețină această calitate de chiriaș în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu dețină sau să nu fi deținut locuințe proprietate pe teritoriul României și să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuință, în regim subvenționat.

Aceștia ar fi produs un prejudiciu de 1.207.670 de lei, din care 1.095.682,56 lei reprezintă prejudiciul suferit de Ministerul Apărării Naționale ca urmare a vânzării la un preț diminuat față de valoarea de inventar, a fiecărei locuințe și 111.988 de lei este contravaloarea chiriei plătită de MApN unei părți vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi, au stabilit procurorii.

Ministerul Apărării Naționale se constituie parte civilă în cauză cu 1.207.670 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparținând Floarei Șerban, lui Radici, Năstase, Medar, Rotaru, Matei, Vizitiu și Gonciaruc.

Corneliu Dobrițoiu a consemnat la dispoziția organului judiciar suma reținută ca prejudiciu în sarcina sa, respectiv 15.846,7 lei, procurorii dispunând ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale acestuia, care fusese instituit în cursul urmăririi penale.

Procurorii vor continua cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircia Chelaru, general corp de armată în rezervă și Cornel Julea, colonel în rezervă.

Citește și