Dosarul lunetei sparte de la mașina fostului ministru Daniel Barbu va fi refăcut de polițiști
Potrivit anchetatorilor, procurorii au returnat, la începutul acestei săptâmâni, dosarul în care trei activiști împotriva proiectului minier de la Roșia Montană sunt cercetați pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă, tulburarea ordinii publice și distrugere, pentru refacerea încadrărilor jurice, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal.
Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii au solicitat ofițerilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sectorului 3 să compare atât textele, cât și numerele articolelor de lege pe baza cărora au fost acuzați cei trei activiști și să întocmească o nouă documentație.
Polițiștii au precizat că, la finalizarea dosarului, „noile încadrări juridice vor fi comunicate persoanelor vizate”.
Daniel Barbu a participat în 17 octombrie 2013, la evenimentul „Cafeneaua critică”, în Club A din Centrul Vechi. Câteva zeci de manifestanți contra proiectului minier de la Roșia Montană veniți la local au întrerupt dezbaterea, au desfășurat pancarte în jurul lui Barbu și au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede și l-au huiduit, întrebându-l „Câți bani ți-ai luat?” și cerându-i demisia.
Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul și au lipit pe mașină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta mașinii, ministrul reușind să plece datorită intervenției forțelor de ordine – polițiști și jandarmi, sosiți de urgență la fața locului
Poliția Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificați cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.
În dosar au fost cercetate inițial, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, cinci persoane.