Sursele citate au menționat că lui Sandu nu i-a fost adusă la cunoștință nicio învinuire, astfel că demnitarul nu are calitate în acest caz. El a avut posibilitatea să dea o declarație și să aducă probe în apărarea sa.
În dosarul Microsoft urmărirea penală nu a fost declanșată față de nicio persoană, au mai precizat sursele citate.
Gabriel Sandu, unul dintre cei nouă foști miniștri vizați în dosarul licențelor Microsoft, a venit, luni după-amiază, la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a fost citat în această cauză.
Sandu a intrat și a ieșit de la DNA fără să facă declarații.
În 16 octombrie, procurorii anticorupție au făcut percheziții la locuința lui Gabriel Sandu, dar și acasă la fostul consilier prezidențial Dorin Marian, la fostul șef al Serviciului de Informații Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, Remus Truică și Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, la tatăl președintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum și la Fundația Dinu Pescariu.
Surse judiciare au precizat atunci, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au ridicat documente care ar putea constitui probe în dosarul Microsoft.
În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane chitate de Executiv în cadrul contractului.
„Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acțiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educațional Informatizat» (SEI), Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.
Procurorii susțin că foștii miniștri Dan Nica, Șerban Mihăilescu, Țicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Sandu Gabriel „și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licențiere din 15.04.2004 în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, și implicit permițând plata unor comisioane către persoanele implicate”.
Totodată, anchetatorii au indicii că cei șase foști miniștri au pretins și primit sume de bani pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu și pentru a-și exercita influența asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft.