Dosarul mitei de la RAR: Un angajat MAI e cercetat pentru acte de comerț incompatibile cu funcția – VIDEO
Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale Anticorrupție (DGA), Sarmizia Fetcu, a declarat că ofițerii DGA din peste 20 de județe ale țării au făcut percheziții în Sibiu, Mureș și Vâlcea, în trei dosare penale ale parchetelor de pe lângă tribunale.
„În dosarele respective, inițiativa a fost chiar a ofițerilor DGA care s-au sesizat din oficiu cu privire la fapte de corupție săvârșite de funcționari publici atât din instituții publice, cât și din MAI și persoane civile în legătură cu identificarea, verificarea tehnică și înmatricularea unor autovehicule second hand. În momentul acesta, chiar se desfășoară o serie de audieri ale persoanelor implicate în această chestiune la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează să vedem măsurile care se vor lua împotriva acestora. Vorbim însă de fapte de luare de mită de dare de mită, trafic de în influență și chiar avem o situație în care un angajat al MAI este cercetat pentru acte de comerț incompatibile cu funcția”, a declarat, pentru Mediafax, Sarmizia Fetcu.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost duși pentru audiere în acest caz trei persoane, doi angajați DRPCIV și un politist. Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că polițistul se ocupa de aducerea unor mașini din străinătate, dar și de publicarea anunțurilor în spațiul online până la înregistrarea și comercializarea acestora.