DOSARUL NANA. Opt membri ai Comisiei de Fond Funciar, puși sub acuzare

Publicat: 13 03. 2015, 13:27

Față de cei opt membri ai Comisiei, dar și față de alte trei persoane, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Altfel spus, procurorii au decis să le schimbe calitatea din dosar, din suspecți în inculpați. Mai mult, față de șase dintre ei s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță, vineri, într-un comunicat de presă, că Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu și Marian Dobre sunt cercetați penal sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălare a banilor, conflictul de interese și fals în declarații.

Pe de altă parte, anchetatorii au pus în mișcare acțiunea penală față primarul comunei, Gheorghe Dobre, el fiind inculpat de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, spălare a banilor și conflict de interese.

Simona Alina Preda, Vasilica Preda, Domnica Enciu și Daniela Negoiță sunt cercetați penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare a banilor.

Potrivit sursei citate, Nicolae Tudorache este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor și fals în declarații, iar Georgică Ștolea este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor.

Totodată, procurorii au dispus ca Tudorița Niculae, Florian Decu, Marian Dobre, Marius Gelu Neagu, Gheorghe Dobre și Simona Alina Preda să fie cercetați sub control judiciar, pe o perioadă de 60 zile.

Potrivit datelor strânse de anchetatori, în perioada 2005 – 2010, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marian Dobre, Marius Gelu Neagu și fostul primar comunei Nana, Dumitru Budeșteanu, care a decedat, au inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, la care au aderat Simona Alina Preda, Gheorghe Dobre, Vasilica Preda, Domnica Enciu și Daniela Negoiță. În urma formării acestei grupări, inculpații au săvârșit o serie de infracțiuni care au avut ca rezultat retrocedarea de terenuri în mod ilegal.

„În aceeași perioadă, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în calitate de membri ai Comisiei de fond Funciar Nana, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite, inculpații Niculae Tudorița, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian și Dobre Gheorghe, în unele situații, cu ajutorul inculpaților Preda Simona Alina, Preda Vasilica, Enciu Domnica, Tudorache Nicolae și Negoiță Daniela, nu au îndeplinit sau au îndeplinit în mod defectuos acte în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate în numele unui număr mare de persoane (cca. 100), fapte care au cauzat prejudicierea domeniului privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate”, susțin procurorii.

Pentru a-și îndeplini scopul, acela de a retroceda acele terenuri, inculpații au folosit diverse manopere frauduloase, inclusiv falsificarea unor înscrisuri, între care: procese verbale de ședință, cereri de retrocedare, declarații pe propria răspundere, acte de stare civilă ori copii de pe acestea, declarații olograf, diverse adrese.

„Ulterior validării ori emiterii titlului de proprietate, în scopul ascunderii originii ilicite, au transferat, au determinat ori au ajutat la transferul dreptului de proprietate asupra unor terenuri retrocedate, totodată au săvârșit acțiuni care au avut ca rezultat dobândirea, deținerea și folosirea de bani și terenuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni”, conform Parchetului de pe lângă instanța supremă.

Față de aceste persoane procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 4 iulie 2014, după ce, în 16 aprilie 2014, PICCJ anunța că a început să facă verificări cu privire la terenurile din comuna Nana.

În același dosar, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile și imobile, dar și un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de PICCJ face parte și terenul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu.

Ioana Băsescu a contestat în instanță sechestrul pus de procurori, însă Tribunalul Călărași a dat câ;tig de cauză PICCJ.