Prima pagină » Știri » Dosarul „Poșta Română” | Condamnarea de 8 ani de închisoare pentru Gheorghe Ștefan, desființată de Curtea de Apel București

Dosarul „Poșta Română” | Condamnarea de 8 ani de închisoare pentru Gheorghe Ștefan, desființată de Curtea de Apel București

Dosarul „Poșta Română
Condamnarea de opt ani și două luni dispusă de magistrații Tribunalului București pentru Gheorghe Ștefan în dosarul „Poșta Română" a fost desființată de Curtea de Apel București, magistrații luând în considerare că o sentință poate fi desființată dacă una din părți nu a fost legal citată.

Potrivit deciziei Curții de Apel București, „în temeiul art.421, punctul 2, litera b, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.6, punctul 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelantul-intimat-inculpat Ștefan Gheorghe împotriva Sentinței penale (…) a Tribunalului București – Secția I penală, din Dosarul nr.42057/3/2015. Desființează, în totalitate, sentința penală și dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București”.

Articolul din Codul de Procedură Penală la care face referire Curtea de Apel București prevede că se desființează sentința primei instanțe și se dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc „în lipsa unei părți nelegal citată și care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța dspre această imposibilitate, invocată de acea parte”.

De asemenea, articolul 6, punctul 1 din dispoziția CEDO prevede respectarea dreptului la un proces echitabil.

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat pe fostul primar al municipiului Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan, la o pedepasă finală de 8 ani și două luni de închisoare în dosarul Poșta Română în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și abuz în serviciu. Totodată, instanța a dispus confiscarea specială a sumei de 422.138,07 lei și a 35.306 de euro.

Gheorghe Ștefan, doi foști șefi din Poșta Română și doi adminstratori au fost trimiși, pe 3 martie 2017, în judecată, de către procurorii DNA, în al optulea dosar „Poșta Română”, pentru infracțiuni de trafic de influență, spălare de bani și abuz în serviciu. Prejudiciul se ridică la 2,2 milioane lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit