Prima pagină » Știri » Dosarul șpăgilor de la Timișoara | Deputatul PSD Arad Dorel Căprar, inculpat

Dosarul șpăgilor de la Timișoara | Deputatul PSD Arad Dorel Căprar, inculpat

Dosarul șpăgilor de la Timișoara | Deputatul PSD Arad Dorel Căprar, inculpat
Deputatul PSD Arad Dorel Căprar a fost chemat, vineri, la DNA Timișoara, pentru a fi informat că a fost inculpat în dosarul șpăgilor.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că deputatul PSD de Arad Dorel Căprar a fost chemat din nou, vineri, la DNA Timișoara, pentru a fi informat că are calitatea de inculpat în dosarul șpăgilor.

Deputatul este acuzat de 12 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității.

În dosar au fost reținute inițial opt persoane, printre care și șeful Direcției Regionale de Drumuri Timișoara, Cristian Ispravnic, însă, ulterior, au fost eliberate de către judecători.

Ispravnic a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În dosar sunt cercetați și doi deputați PSD, Dorel Căprar și Florin Tripa, dar și senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliță.

Procurorii DNA îl acuză pe șeful Direcției Regionale de Drumuri Timișoara de 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 5 infracțiuni de luare de mită, 5 de abuz în serviciu și de complicitate la folosirea influenței sau autorității. În acest caz sunt cercetați și alți angajați ai DRDP Timișoara.

Potrivit procurorilor, persoanele cu funcții de conducere ofereau protecție controlorilor de trafic contra unor sume de bani. „În cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi , în perioada 2016-noiembrie 2019, inculpata Miuțescu Elisabeta ar fi pretins și primit de la o persoană având funcția de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, se arăta într-un comunicat DNA.

De asemenea, conform procurorilor, angajările pe posturi de controlori de trafic în cadrul DRDP Timișoara s-ar fi făcut prin fraudarea concursului. „De menționat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaților, urmând ca decizia finală să îi aparțină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, spuneau procuroii DNA.

Procurorii susțineau că șefii din cadrul DRDP Timișoara sau din alte instituții locale sau regionale, susținuți de partid în funcții, „ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută”.

„Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcții de conducere susținute în acele funcții de partid ar fi avut obligația de a plăti și alte sume de bani, raportat la necesitățile de moment și solicitările persoanelor cu funcții de conducere din partid, identificându-se o asemenea situație când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins și primit suma de 4.500 de lei de la inculpații Horgea Cristian, Lucaciu Mircea și suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegații din Japonia”, arătau procurorii în comuncat.

Tot în acest dosar, fosta șefă a ISJ Arad este cercetată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi dispus „din considerente politice și cu încălcarea Legii educației naționale, eliberarea din funcție a unui inspector școlar pentru criticile aduse partidului”.

În acest dosar, procurorii DNA și ofițerii DGA au făcut mai multe percheziții, inclusiv la sediul PSD Arad.

Sursă FOTO: Dorel Căprar / Facebook

 

Citește și