DOSARUL TRANSFERURILOR, VERDICT FINAL. Cei opt grei ai fotbalului românesc vor afla pe 4 martie dacă intră sau nu în pușcărie. UPDATE
Curtea de Apel București va pronunța marți sentința în „Dosarul Transferurilor”. Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea sunt acuzați de DNA că în anii 2000 și-au însușit peste 10 milioane de dolari din transferul unor jucători de fotbal legendari ai României. În plus, cei opt sunt acuzați că au eludat legea și nu au plătit 1,5 milioane dolari taxe datorate statului.
VEZI MAI JOS O PREZENTARE MULTIMEDIA A DOSARULUI
Având în vedere prevederile Noului Cod de Procedură Penală, sentința Curții de Apel va fi definitivă. Instanța are la dispoziție câteva soluții în acest caz. Nu este exclus ca judecătorii să anunțe că mai amână o săptămână sau două pronunțarea sentinței.
Condamnarea celor opt. Una din soluțiile instanței este să dispună condamnarea celor opt grei ai fotbalului. Toți inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Acum această infracțiune este pedepsită mult mai blând.
Astfel, în cazul infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave pedepsele s-au redus de la 10 la 20 de ani la o limită de la unu la cinci ani. Adică în Codul care tocmai intră în vigoare pedeapsa maximă va fi de 5 ani, iar în Codul care tocmai este scos din aplicare pedeapsa maximă era de 20 de ani. Astfel, și termenul de prescripție scade drastic în acest caz de la 15 la 5 ani, prescripția fiind perioada în care procurorii și judecătorii pot investiga, respectiv judeca, un astfel de dosar.
Instanța poate constata că pentru infracțiunile de înșelăciune s-a împlinit termenul de prescripție. Specialiștii consultați de gândul spun că pentru o partea din inculpați aceste infracțiuni nu s-au prescris. În schimb, Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea ar putea fi condamnați pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani. Pentru aeste infracțiuni maximul prevăzut de lege este 8, respectiv 10 ani de închisoare.
Reamintim că cei opt au fost condamnați în noiembrie 2012 la 40 de ani închisoare în total. Pedepsele date de au fost extrem de dure: Borcea – 7 ani de închisoare, Copos – 5 ani, MM Stoica – 4 ani, Giovanni Becali – 8 ani, Victor Becali – 7 ani, Gică Popescu – 3 ani cu suspendare, Nețoiu – 3 ani cu suspendare, Pădureanu – 3 ani cu suspendare. În mai Curtea Supremă a decis în recurs ca dosarul să fie rejudecat de Curtea de Apel București.
O altă soluție a instanței ar putea fi achitarea. Judecătorii pot decide că cei opt sunt nevinovați și că nu există probe că au comis vreo infracțiune. La fel ca o posibilă condamnare, și achitarea ar fi definitivă.
Ce conține „Dosarul Transferurilor”
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.