Dosarul „Valiza”: Fostul fotbalist Toni Doboș, condamnat la doi ani și șase luni cu suspendare
Decizia de vineri a Tribunalului Capitalei nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.
În urma semnării acordului de recunoaștere a vinovăției, fostul fotbalist Toni Doboș a admis că l-a ajutat pe finanțatorul Stelei, Gigi Becali, prin faptul că le-a transmis jucătorilor de la „U” Cluj oferta acestuia: 1,7 milioane de euro ca să nu piardă cu CFR Cluj.
În 18 decembrie 2014, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției lui Anton Doboș – manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj la data faptelor, acuzat de complicitate la dare de mită.
Doboș a recunoscut în fața anchetatorilor că în perioada 4-7 mai 2008, „în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, l-a ajutat pe inculpatul Becali George prin transmiterea ofertei acestuia, de a remite suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu”, informează DNA.
Respectivele „îndatoriri de serviciu”, spun procurorii, constau în „apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire și performanță stabilite de club, pentru obținerea unei victorii în meciul cu echipa CFR 1907 Cluj din data de 7.05.2008”.
Meciul „U” Cluj – CFR Cluj a avut loc în ultima etapă a campionatului 2007-2008. CFR avea nevoie atunci de victorie pentru a câștiga titlul de campioană în dauna echipei finanțate de Becali, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.
Toni Doboș a acceptat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală în cazul său și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia – doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.
Dosarul lui Doboș, disjuns din cel cunoscut ca „Valiza”, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost trimise la Tribunalul București.
Conform prevederilor legale, în cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției, soluția pe care o va dispune nu poate fi o condamnare mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord. Instanța mai poate să trimită dosarul procurorului, în vederea continuării urmăririi penale.
Dacă instanța aprecizază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, respinge acest acord, iar dosarul este trimis înapoi procurorului. În acest caz, instanța se pronunță din oficiu și cu privire la starea de arest a inculpaților.
Sentința pronunțată de instanță poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Împotriva sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.
În 21 octombrie, Toni Doboș a venit la sediul central al DNA, unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de „Valiza”.
Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că dosarul în care este vizat Doboș este disjuns încă de la momentul trimiterii în judecată a inculpaților din „Valiza”, însă ancheta a stagnat din cauza stării grave de sănătate a fostului jucător de fotbal.
La 30 august 2008, fostul președinte al clubului Universitatea Cluj Toni Doboș a fost implicat într-un grav accident de circulație în Cluj-Napoca, în urma căruia a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Cluj. Doboș a fost transferat ulterior la Spitalul de Neurochirugie Cluj, unde i s-a descoperit un hematom, fiind supus unei intervenții chirurgicale.
În 4 iunie 2013, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, în 11 mai 2006, finanțatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului Gloria 1922 Bistrița sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul Federației Române de Fotbal. Practic, fotbaliștilor de la Bistrița li se cerea să-și apere corect șansele și să obțină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.
Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali ar fi oferit 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.
Sorin Vădana, director sportiv al Universității Cluj, și Marius Popescu, fost antrenor secund al „U” Cluj, au declarat, când au fost audiați ca martori la instanța supremă în dosarul „Valiza”, că Toni Doboș, ar fi convocat ad-hoc fotbaliștii pentru a le spune că vor primi prime.
„Tot el (Toni Doboș – n.r.) ne-a spus să ne retragem într-un colț al localului pentru a nu fi auzit. Atunci, Doboș le-a zis fotbaștilor că pentru meciul din ultima etapă vor primi o primă consistentă. Toți au înțeles că prima va fi mai mare decât 400 – 500 de dolari prevăzuți în regulament. Din cât am putut să aud, suma globală am înțeles că era «1,5»”, spunea Vădana.
„Doboș i-a luat pe fotbaliști și pe mine și ne-a spus să mergem într-un colț al localului. Pe mine m-a rugat să stau puțin mai în față și să nu las chelnerii să meargă la masa lor. El a spus că se va da o primă, nu știu despre cât era vorba, dar știu că nu s-a pomenit de Gigi Becali”, spunea atunci Marius Popescu.