Dosarul Zambaccian, amânat pentru octombrie
Instanța supremă a decis, în cursul acestei dimineți, amânarea pentru 11 octombrie a judecării dosarului Zambaccian, în care fostul premier și soția sa sunt acuzați de fapte de corupție, judecătorii constatând că un alt acuzat din proces a fost citat la o altă adresă.
Instanța supremă este așteptată să dea o decizie ca urmare a reprimirii dosarului după ce, la începutul lunii iulie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de fostul premier Adrian Năstase privind răspunderea ministerială. Avocatul lui Adrian Năstase, Gheorghe Diaconescu, explica, după pronunțarea Curții Constituționale, că judecătorii instanței supreme pot hotărî ori încetarea procesului penal, ori trimiterea cauzei la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru îndeplinirea condițiilor privind sesizarea legală care au determinat invocarea excepției de neconstituționalitate a articolului 23, alineatele 2 și 3 din legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
Alte voci spun însă că decizia Curții Constituționale nu ar trebui să aibă efect asupra dosarelor care au fost deja soluționate și trimise în judecată, ci să producă efecte numai pentru viitor.
 Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să tranșeze chestiunea juridică în lipsa unei interpretări exprese.
Fostul premier Adrian Năstase a declarat, astăzi, că decizia Curții Constituționale este o palmă puternică dată Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, care la începutul anului 2005 a început o vânătoare de vrăjitoare.