Două accidente în lanț, în care au fost implicate 12 mașini, au avut loc pe DN5, lângă Adunații Copăceni. 7 persoane au fost rănite

Publicat: 08 04. 2014, 10:49
Actualizat: 23 06. 2015, 15:33

Potrivit agentului șef principal Constantin Vasilache de la Poliția Județeană Giurgiu, primul accident a avut loc în jurul orei 07.10, în condiții de ceață densă, după ce un tir care venea spre București a ajuns pe bordură într-un sens giratoriu, fiind lovit apoi de două autoturisme care veneau din spate.

În urma impactului, au fost rănite trei persoane, una dintre acestea fiind transportată la spital, iar celelalte două primimd îngrijiri medicale la fața locului.

În timp ce polițiștii se aflau la fața locului pentru cercetări, alte patru autoturisme s-au lovit în lanț, în coloana care s-a format în urma primului accident.

La scurt timp, la capătul coloanei s-a mai produs un accident în lanț în care au fost implicate alte cinci autovehicule.

În urma accidentelor, au fost rănite șapte persoane, fiind necesară și intervenția reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în condițiile în care o persoană a rămas încarcerată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Alina Olexiuc, a declarat pentru MEDIAFAX că echipajele ISU au intervenit pentru descarcerarea unei persoane și au acordat primul ajutor pentru alte două victime.

La locul accidentului au fost trimise o autospecială și apă și spumă, o ambulanță SMURD și mai multe echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanțe și duse la spitale din Giurgiu și București, iar la fața locului a fost solicitat și un elicopter pentru preluarea unor victime.

În urma accidentului, circulația în zonă este întreruptă pe ambele sensuri în zona localității Adunații Copăceni, la limita cu județul Ilfov. Traficul se desfășoară provizoriu prin localitate.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.