Două bilete de adio lăsate de fostul lector universitar care s-ar fi sinucis, găsite de anchetatori
Anchetatorii au descoperit sub perna patului în care a fost găsită moartă femeia de 33 de ani, fost lector la Facultatea de Litere din Pitești, care s-ar fi sinucis, două bilete olografe de adio în care aceasta cerea scuze membrilor familiei pe care îi ruga să îi păstreze „o amintire onorabilă”.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cauza morții va fi stabilită în urma necropsiei, primele date arătând că femeia a decedat după ce a înghițit o cantitate mare de medicamente, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Primele date ale anchetei arată că este un suicid, femeia a ingerat substanțe medicamentoase, dânsa era în cercetare pentru înșelăciune într-un dosar, a luat banii de la studenți promițându-le că vor plăti taxe de școlarizare mai mici, situație neadevărată. Ancheta în ceea ce privește suicidul este în curs. Au fost descoperitte sub perna patului din camera unde a fost găsită moartă femeia de 33 de ani două bilete scrise de mână de către ea. Unul era adresat fratelui, celălalt bunicilor cu care aceasta locuia, în care fata își cere iertare față de ei, rugându-i să îi păstreze o amintire onorabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, comisarul șef Dănuț Dinu.
Medicii chemați de urgență la fața locului au constatat că femeia murise cu aproximativ o oră înainte de momentul apelului prin Serviciul Unic de Urgență
112.
Vecinii tinerei au fost șocați la aflarea veștii morții acesteia și spun că nu le vine să creadă că o fată „atât de tânără și de cultă” s-a sinucis.
„Este incredibil ce s-a întâmplat. Era o fată de toată isprava, sociabilă, cu un comportament normal, respectuoasă, cadru universitar la Universitatea din Pitești. Este de necrezut că și-a luat viața o fată atât de tânără și de cultă”, a declarat un vecin din bloc.
La ora transmiterii acestei știri, trupul neînsuflețit al femeii a fost preluat de o echipă a Serviciului Medico-Legal Argeș și transportat la morga din Pitești, în
vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.
Femeia de 33 de ani, fost lector la Facultatea de Litere din Pitești, cercetată pentru că ar fi înșelat mai mulți studenți, a fost găsită moartă, duminică, de către bunicii ei, în apartamentul în care locuia, primele date ale anchetatorilor indicând că femeia s-ar fi sinucis cu medicamente.
Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, lectorul universitar era cercetat de către procurori, fiind acuzată că a înșelat mai mulți studenți, promițându-le acestora reduceri dacă achită taxele de școlarizare prin intermediul ei, iar ulterior studenții au primit scrisori din partea facultății, fiind anunțați că vor fi exmatriculați dacă nu își plătesc taxele. În urma acestor fapte, lectorul universitar a fost concediat în urmă cu două luni.
În luna aprilie, lectorului universitar de la FaculÂtaÂtea de Litere, Catedra de Limbă și Literatură Engleză a Universității de Stat din Pitești, Alina Andreea Miu, i s-a desfăcut disÂciplinar contractul de munÂcă, după ce s-a dovedit că a promis studenților, anul trecut, că vor beneficia de reduceri daÂcă achită taxele de școlaÂriÂzare prin intermediul său, iar acestia i-au înmânat baÂnii, în total 27.000 de lei.
Studenții și părinții lor s-au autosesizat în momentul în care au fost anunțați în scris că nu achitaseră taxa de școlarizare, penÂtru unii dintre ei fiind emise decizii de exmatriÂcuÂlare, motiv pentru care au depus plângere la ParcheÂtul de pe lângă JudecătoÂria Pitești.
Ulterior, rectorul universiÂtăÂții, prof. univ. dr Ionel Didea, caÂre a aflat despre acest caz, a constatat că profesoara nu avea atribuții de gestiune. Au urÂmat discuții cu studenții și cu păÂrinții acestora și s-a dispus constituirea unei comisii de disciplină, pentru a se clarifiÂca situația apărută, iar AÂlina Andreea Miu a fost chemată pentru a-și clarifica situația, dar nu s-a prezentat, alegând să trimită banii luați nejustificat la rectorat printr-o cunoștiință, un taximeÂtrist.
Au existat suspiciuni că femeia ar fi fost împrumutată la bănci și la cămătari, acesta fiind moÂtivul caÂre ar fi împins-o să strângă baÂnii studenților, situatie nedovedită însă până în prezent, iar ulterior tânăra nu a mai fost văzută de către studenți și colegii ei profesori din Universitatea Pitești.
Conducerea institutiei a dispus în luna aprilie desfacerea conÂtractului de muncă pe motive disciplinare, iar studenții pentru care s-au emis deciziile de exÂmaÂtriÂcuÂlare au fost reînmatriculați.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă JuÂdecătoria Pitești, pentru a se demara cercetări sub aspectul coÂÂmiterii infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune.