Prima pagină » Știri » Două cutremure puternice au avut loc în Iran. Primul deces confirmat

Două cutremure puternice au avut loc în Iran. Primul deces confirmat

Două cutremure puternice au avut loc în Iran. Primul deces confirmat

Două seisme puternice s-au produs duminică în sudul Iranului, în apropiere de portul Bandar Abbas, forțând rezidenții să-şi părăsească domiciliile şi provocând decesul a cel puțin o persoană, potrivit televiziunii de stat, relatează Reuters.

Cutremurele, cu magnitudini de 6,3 şi 6,4, au zdruncinat provincia Hormozgan, iar unda de șoc a fost resimțita de-a lungul golfului Dubai, a precizat televiziunea iraniană.

Însă, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, magnitudinea unuia dintre seisme a fost de 6,5.

Mișcarea tectonică s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

”A fost resimțit în regiuni din nordul şi estul Emiratelor Arabe Unite (EAU) fără să producă efecte”, a precizat într-un tweet Centrul Național de Meteorologie din Emirate.

Televiziunea iraniană a arătat rezidenți din Bandar Abbas fugind cuprinși de panică din locuințe.

O persoană a decedat după ce un stâlp de electricitate s-a prăbușit peste aceasta, au anunțat oficiali locali.

Iranul se află la intersecția mai multor falii geologice şi a fost afectat de mai multe cutremure devastatoare în ultimii ani.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și