Două cutremure puternice au avut loc în Iran. Primul deces confirmat
Două seisme puternice s-au produs duminică în sudul Iranului, în apropiere de portul Bandar Abbas, forțând rezidenții să-şi părăsească domiciliile şi provocând decesul a cel puțin o persoană, potrivit televiziunii de stat, relatează Reuters.
Cutremurele, cu magnitudini de 6,3 şi 6,4, au zdruncinat provincia Hormozgan, iar unda de șoc a fost resimțita de-a lungul golfului Dubai, a precizat televiziunea iraniană.
Însă, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, magnitudinea unuia dintre seisme a fost de 6,5.
Mișcarea tectonică s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
”A fost resimțit în regiuni din nordul şi estul Emiratelor Arabe Unite (EAU) fără să producă efecte”, a precizat într-un tweet Centrul Național de Meteorologie din Emirate.
Televiziunea iraniană a arătat rezidenți din Bandar Abbas fugind cuprinși de panică din locuințe.
O persoană a decedat după ce un stâlp de electricitate s-a prăbușit peste aceasta, au anunțat oficiali locali.
Iranul se află la intersecția mai multor falii geologice şi a fost afectat de mai multe cutremure devastatoare în ultimii ani.