Două eleve care au vrut să se arunce de pe un bloc din Focșani au fost salvate de ACEST BILET
Cele două fete, în vârstă de 13 și, respectiv, 12 ani, eleve la Școala Gimnazială nr.3 din Focșani, au vrut să se sinucidă, luni după-amiază, una dintre ele lăsând un bilet într-un caiet în care își explicau intenția motivând că le este frică să nu fie certate de către părinți pentru niște note mai mici pe care le luaseră la școală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ideea sinuciderii ar fi fost a elevei de clasa a VI-a, Sonia Diana V., care ar fi convins-o și pe eleva de clasa a ,V-a Sara Denisse C., să plece de la cursuri și să facă acel gest necugetat. După ce s-au înțeles, eleva mai mare a scris pe o bucată de hârtie că este bătută acasă, că vrea o familie normală, dar și că ar vrea să existe o mai bună comunicare între ea și părinți, după care a pus bilețelul în caietul de fizică și le-a spus apoi colegilor de clasă că va merge să se sinucidă.
În timpul unei pauze, fata a plecat însoțită de cealaltă elevă, cele două intrând într-un bloc din apropierea școlii și urcându-se la mansarda imobilului, cu intenția de a se arunca în gol.
Biletul din caietul de fizică a fost găsit de unul dintre profesori, care a anunțat conducerea școlii.
„În urma unei conjuncturi am găsit bilețelul. Când am făcut prezența, copiii mi-au spus că Sonia a plecat să se sinucidă. Nu am luat în serios și le-am spus elevilor ca nici măcar în glumă să nu spună asta. Apoi le-am spus elevilor că le predau și să scoată caietele. Colega de bancă a Soniei a vrut să îi scrie lecția și când a deschis caietul a găsit bilețelul. Atunci am considerat că este ceva serios și am anunțat direcțiunea. Sonia este o elevă bună, are 10 la fizică. Este o fetiță activă și nu a făcut niciodată probleme, este unul dintre copiii activi. Este clar că fetița are o problemă. Acest gest este un semnal de alarmă să fim mai atenți la copiii noștri, să le acordăm mai multă atenție”, a spus profesoara de fizică Daniela Gheorghiță.
Conducerea școlii s-a arătat surprinsă de acest incident și a precizat că părinții ar trebui să fie mult mai apropiați de copiii lor.
„Este pentru prima dată când la noi în școală se întâmplă așa ceva. Ancheta este în curs de desfășurare. Una din fetițe a lăsat un bilețel în care spunea că este bătută acasă, că s-a săturat să fie agresată și că dorește o familie normală, părinți normali cu care să stea de vorbă mai mult. Nu știm nici noi și de acum încolo încercăm să vedem despre ce este vorba”, a declarat Tatiana Bănică, director adjunct al Școlii Nr 3 din Focșani.
Cele două copile au fost convinse să se dea jos de pe bloc de către polițiștii și jandarmii focșăneni.
„Luni, în jurul orelor 13.00, am fost direcționați de ofițerul de serviciu al Poliției municipiului Focșani să ne deplasăm pe strada Doctor Telemac, unde se sesizase faptul că două persoane minore intenționează să se arunce de la mansarda unui bloc. Ajunși la fața locului, am urcat la mansardă, unde am identificat cele două fetițe minore, eleve la Școala nr. 3, care intenționau să se arunce de la mansardă. La fața locului erau prezenți și părinții celor două fetițe, dar și profesorul lor de engleză. Împreună cu aceștia am convins copiii să coboare de la mansarda blocului, după care au fost preluați de echipajul ambulanței sosit la fața locului”, a explicat căpitanul Dan Vrânceanu, de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea.
Cele două fete au fost consultate de către medicii de pe Ambulanță, care le-au recomandat părinților celor două fete să le facă un examen psihiatric.
„Sunt echilibrate cardio-respirator, doar că au luat niște note mai mici și le-a fost teamă că vor fi certate acasă. Li s-a recomandat un examen la psihiatrie, dar mamele au refuzat transportul la spital, deși li s-au explicat consecințele. Au spus că vor merge ulterior la un psiholog împreună cu familia. Nu m-a surprins gestul pentru că există carențe de comunicare, probleme familiale”, a explicat Geta Chirilă, asistent în cadrul SAJ Vrancea.
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea (DGASPC) a declanșat o anchetă pentru a stabili cauzele care le-au determinat pe cele două fetițe să recurgă la acest gest și dacă aceste cauze au legătură cu posibile probleme familiale.
„Suntem în plină desfășurare a anchetei pentru descoperirea cauzelor care au dus la această situație. De regulă, o comunicare defectuoasă, o lipsă de atenție, de receptivitate la nevoile copilului și accesul la informații necorespunzătoare vârstei pot conduce la apariția acestor situații. Fetele vor beneficia de consiliere psihologică, de informare și de îndrumare pentru înlăturarea sentimentelor negative în vederea creșterii stimei de sine, iar urmare a evaluării detaliate a cazului vom identifica servicii optime de realizare a nevoilor minorilor. Și părinții vor beneficia de tot sprijinul DGASPC în vederea reabilitării psiho-sociale și a normalizării relațiilor cu copiii lor”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea.