Prima pagină » Știri » Două femei, mamă și fiică, accidentate de un taximetrist pe o trecere de pietoni

Două femei, mamă și fiică, accidentate de un taximetrist pe o trecere de pietoni

Două femei, mamă și fiică, accidentate de un taximetrist pe o trecere de pietoni
Două femei din municipiul Vaslui, mamă și fiică, au fost accidentate de un taximetru, vineri, pe o trecere de pietoni din centrul orașului în timp ce traversau strada regulamentar, ambele victime, una în stare gravă, fiind transportate la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, accidentul a avut loc pe trecerea pentru pietoni din apropierea Centrului Militar Județean Vaslui în momentul în care cele două femei, în vârstă de 64, respectiv 31 de ani, s-au angajat în traversarea regulamentară a bulevardului Ștefan cel Mare. Cele două femei au fost surprinse de taximetru dintr-un grup mai mare de pietoni care se aflau pe trecerea pentru pietoni.

„Cele două victime, care acuzau dureri puternice, au fost preluate de taximetrist și transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde au fost diagnosticate cu fractură de picior, în cazul femeii de 64 de ani, respectiv policontuzii, în cazul fiicei acesteia. Din cercetările desfășurate, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este conducătorul taximetrului, care nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, prin loc semnalizat și marcat corespunzător”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele șoferului de taximetru, în vârstă de 29 de ani, pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și