Două gemene din București, găsite într-un lac din Paris. Poliția crede că e o DUBLĂ SINUCIDERE
Cele două corpuri au fost observate plutind pe apa lacului vineri dimineață, în jurul orei 7:15, de un trecător, care a alertat grădinarii, relatează publicația Le Parisien. Poliția a închis imediat parcul, pentru a efectua cercetări.
După ce le-au tras la mal, polițiștii au descoperit că erau două surori gemene, care muriseră strângându-se în brațe. Amândouă aveau fețele acoperite cu un fular și erau complet îmbrăcate. Potrivit actelor de identitate găsite asupra lor, se numeau Lucreția și Mariana, erau născute în decembrie 1970 și aveau domiciliul în București.
Deși astfel de evenimente se petrec rar în parcurile pariziene, anchetatorii consideră cea mai plauzibilă varianta unei duble sinucideri. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, pe o bancă din apropiere s-ar fi găsit o scrisoare de adio, dactilografiată în limba franceză. „La prima vedere, nu am descoperit urme de violență pe corpul victimelor, dar abia după raportul medicului legist putem trage o concluzie,” au declarat polițiștii.
Parcul Montsouris din Paris este un loc liniștit, deschis până târziu seara, unde vin să se recreeze familii cu copii sau studenți. Lacul în care au fost găsite cele două femei nu este mai adânc de 85 de centimetri.