Prima pagină » Știri » Două mitinguri în fața Palatului Parlamentului în ziua moțiunii

Două mitinguri în fața Palatului Parlamentului în ziua moțiunii

Două mitinguri în fața Palatului Parlamentului în ziua moțiunii

Manifestanții din zona Parcului Izvor cer demisia Guvernului, au adus steaguri tricolore, au banderole și pancarte cu mesaje precum „Țara n-a votat hoția/ Voi nu sunteți România” și scandează „Demisia”, „Hoții”, „PSD, ciuma roșie!” sau „Nu vrem să fim conduși de hoți”.

O altă manifestație are loc vizavi de cea din zona Parcului Izvor, manifestanții solicitând demisia președintelui Klaus Iohannis. Protestatarii scandează „Jos Iohannis” și „Demisia”.

Strada Izvor a fost închisă, iar pe bulevardul Națiunile Unite se circulă cu deviere pe Bulevardul Libertății, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Încă de luni, când a fost citită moțiunea în plenul reunit al celor două Camere, președintele PNL Ludovic Orban a transmis un mesaj simpatizanților formațiunii pe care o conduce, îndemnându-i să iasă în stradă la mitingurile organizate în ziua moțiunii, atât în țară cât și în București. Și USR a chemat oamenii în stradă, pe timpul votului moțiunii de cenzură. Senatorul PSD, Claudiu Manda, a anunțat că miercuri este posibil să fie prezenți în fața Parlamentului susținători ai PSD-ALDE.

Citește și