Două nave s-au ciocnit în apele teritoriale bulgare ale Mării Negre
O navă de transport de marfă, care se îndrepta spre portul Constanța, s-a ciocnit de o alta, joi seara, în apropiere de Cap Kaliakra, în apele teritoriale bulgare, informează Mediafax, citând site-ul Novinite.com
Ministerul bulgar al Transporturilor a anunțat vineri dimineața incidentul, precizând că niciun marinar nu a fost rănit. Navele nu au fost grav afectate, astfel încât să existe scurgeri de combustibil și sunt în prezent andocate în portul din Varna. Vineri va fi efectuată o a doua verificare.
Una dintre ambarcațiuni era sub pavilion panamez, și se îndrepta spre Constanța, în timp ce vasul celălalt, aflat sub streagul Insulelor Comore, avea destinația Samsun, Turcia.
(Stefan Costin Anghel)