Prima pagină » Știri » Două noi comisii speciale înființate de Parlament. Cu ce se vor ocupa acestea

Două noi comisii speciale înființate de Parlament. Cu ce se vor ocupa acestea

Două noi comisii speciale înființate de Parlament. Cu ce se vor ocupa acestea
Detalii în articol

Camera Deputaților și Senatul urmează să se reunească în plen comun miercuri, de la ora 13.00, pentru a vota înființarea acestor comisii speciale, au decis, marți, membrii birourilor permanente reunite ale Parlamentului. Măsura a fost criticată de parlamentarii PNL.

„PSD vine cu înființarera unor comisii speciale, adică desființăm toate comisiile – eu am propus desființarea tuturor comisiile și să lucrăm numai cu comisii speciale sau să facem comisii pentru studierea clorofilei… Ceea ce mi se pare absolut aberant este faptul că avem aceste comisii care asta fac, cu oameni specializați, cu reprezentare politică din toate partidele, iar PSD nu face nimic altceva decât să-și înființeze comisii după bunul plac, cu membrii pe care și-i doresc, cu misiuni speciale primite de la domnul Dragnea. Ceea ce mi se pare o aberație din toate punctele de vedere”, a declarat Ben-Oni Ardelean.

Înființarea comisiei pentru legile siguranței naționale a fost anunțată la sfârșitul lunii ianuarie de liderul PSD, Liviu Dragnea. Președintele PSD, Liviu Dragnea, spunea că decizia politică este de înființare a unei comisii speciale privind legislația legată de securitatea națională. Președintele PSD a mai spus că este vorba de circa 15 legi care vizează domeniul.

Măsura a fost susținută și de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care afirma că este utilă o comisie specială pentru legile pe siguranță națională, motivând că acestea trebuie puse în acord cu noile realități politice și cu amenințările la care țara noastră trebuie să facă față.

„Cred că e util să avem o comisie care să analizeze propunerile de modificare legislativă, având în vedere că sunt multe legi care datează, cred că de la începutul anilor ”90, și ele trebuiesc puse în acord cu noile realități politice și cu noile amenințări la care România, la fel ca și alte țări din Uniunea Europeană și membre NATO, trebuie să facă față”, a precizat, Tăriceanu, la Parlament.

Citește și