Două noi demisii la Maternitatea „Elena Doamna”, în cazul bebelușului mort
Ancheta Ministerului Sănătății a fost declanșată după ce tatăl unui bebeluș declarat mort la naștere la Maternitatea „Elena Doamna” le-au acuzat de neglijență pe cadrele medicale ale unității, susținând că înainte cu câteva ore ca soția sa să nască în spital nu se afla niciun medic și că a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.
În urma veficărilor, Comisia de control a Ministerului Sănătății recomandă mai multe măsuri de sancționare a personalului medical, dar și acțiuni de îmbunătățire a activității și managementului la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Elena Doamna” din Iași.
Astfel, echipa de control a constatat mai multe deficiențe de organizare a activității medicale, dar și suprevegherea superficială și necorespunzătoare a sarcinii în cauză, coordonarea necorespunzătoare și superficială a gărzii de către medicul-șef de gardă din ziua respectivă, precum și o organizare nesatisfăcătoare a serviciului.
În ceea ce privește problemele de organizare a activității medicale, s-a constatat că nu au fost respectate mai multe reguli de funcționare.
Având în vedere problemele constatate, Comisia de control a MS recomandă Consiliului Județean Iași, Direcției de Sănătate Publică Iași și Colegiul Medicilor din România eliberarea din funcție a managerului și directorului medical al Maternitatii „Elena Doamna” și numirea unei echipe manageriale care să asigure un management eficient al serviciilor medicale acordate pacienților, cu respectarea legislației în vigoare.
De asemenea, comisia MS recomandă sancționarea mai multor cadre medicale care aveau obligația asistării pacientei în timpul sarcinii și în timpul spitalizării.
Totodată, reprezentanții MS au mai recomandat înființarea unei Comisii care să controleze și să actualizeze Ghidurile și Protocoalele terapeutice, procedurile operative și fișele de post de la Maternitatea „Elena Doamna” și să decidă măsurile care se impun pentru implementarea lor.
Ancheta la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași a fost declanșată după ce părinții unui bebeluș declarat mort la naștere le-au acuzat de neglijență pe cadrele medicale ale unității.
Bebelușul a fost declarat mort la naștere în noaptea de 8 spre 9 septembrie, iar tatăl acestuia declara că înainte cu câteva ore ca soția sa să nască în spital nu se afla niciun medic și că a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.
De asemenea, bărbatul mai spunea că în noaptea dinaintea decesului copilului soția sa a fost supravegheată doar de către o infirmieră, care s-a purtat urât cu el atunci când i-a cerut ajutorul, și că medicii ar fi ajuns la spital după ora 03.00 noaptea, după ce timp de câteva ore femeia a fost lăsată singură.
Pe de altă parte, conducerea Maternității „Elena Doamna” susținea că soția bărbatului ar fi fost consultată de către medici de patru ori în noaptea respectivă, iar „monitorizarea a arătat evoluție bună a mamei și a fătului și nedeclanșarea nașterii”.
Într-un comunicat de presă transmis în 12 septembrie de conducerea Maternității „Elena Doamna”, prin directorul medical Răzvan Socolov, se preciza că pacientei i s-a făcut monitorizare clinică și cardio-tocografică, iar în primele zece ore de la internare „monitorizarea a arătat evoluție bună a mamei și a fătului și nedeclanșarea sarcinei”.
„Există la foaia de observație cele patru trasee de cardiotocografie (prin care sunt monitorizate bătăile inimii fătului – n.r.) la orele 0.30, 2.40, 4.50 și 5.55. Inclusiv medicul de neonatologie s-a dus să discute cu pacienta la ora 2.00 și a fost văzută în continuare din două în două ore, până dimineață, când doctorița Doina Iancu a dat acordul pentru cezariană”, susținea medicul Răzvan Socolov.
În urma necropsiei, legiștii au stabilit că bebelușul murise cu peste 24 de ore înainte de naștere, în uterul mamei, deși medicii susțineau că femeia fusese monitorizată permanent, iar copilul avea o evoluție bună.
Săptămâna trecută, directorul medical al Maternității „Elena Doamna” din Iași, Răzvan Socolov, spunea că medicii care au consultat-o pe mama copilului mort ar fi interpretat, la ecografie, bătăile inimii femeii ca fiind ale bebelușului, aceasta putând fi explicația pentru faptul că s-a crezut că fetița trăiește și a murit la naștere.
Medicul ginecolog Nicolae Cernea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova desemnat de Ministerul Sănătății să realizeze un raport medical în cazul decesului bebelușului spunea că mama copilului avea diabet gestațional și macrosomie fetală, iar în astfel de situații decesul fătului este „frecvent întâlnit și uneori așteptat”.
„Este un lucru frecvent întâlnit și uneori așteptat în cazul gravidelor, cum este aceasta (n.r. – mama bebelușului declarat mort), diagnosticate cu diabet gestațional și macrosomie fetală (n.r. – boala bebelușilor giganți). Decesul este imprevizibil, poate să survină în orice moment, fără posibilități de evaluare. Adică nu poți să spui că fătul va muri în 24 de ore decât în situații de spitalizare și urmărire continuă a sarcinii, ceea ce, din păcate, la noi în țară nu se poate face”, a declarat luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, medicul Nicolae Cernea.
Acesta a precizat că a analizat doar componenta medicală, respectiv cauzele care au determinat decesul bebelușlui, ancheta la nivel administrativ fiind realizată de către alte instituții.
Nicolae Cernea a spus, referitor la faptul că medicii ar fi interpretat la ecografie bătăile inimii femeii ca fiind ale bebelușului, că aparatele din spital au adunat pulsul aortei mamei cu cel al vaselor iliace, care a fost confundat de către doctori cu pulsul fătului.
El a adăugat că dacă spitalul ar fi fost dotat cu aparatura mai performantă, această confuzie nu s-ar fi produs.