Două persoane au fost lovite de tren în județul Timiș. Trafic feroviar întrerupt pe magistrala 900
Două persoane au fost rănite grav într-un accident de tren care a avut loc sâmbătă, în zona stației Lugoj, trafcul feroviar între Timișoara și Caransebeș fiind întrerut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că din cauza unui accident feroviar (trenul 80450 Timișoara – Caransebeș a accidentat două persoane în zona stației CF Lugoj, la o trecere pietonală improvizată), circulația trenurilor pe magistrala 900 este întreruptă, la ora transmiterii acestei știri, între Lugoj și Caransebeș, la kilometrul 515+175.
Potrivit primelor date, una dintre cele două persoane accidentate a suferit leziuni foarte grave.