Prima pagină » Știri » Două persoane au murit în urma unui accident rutier produs în Cluj

Două persoane au murit în urma unui accident rutier produs în Cluj

Un accident cumplit s-a produs joi dimineața într-o localitate din Cluj. Au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane și-au pierdut viața.

Accidentul a avut loc pe DN1 E60, pe raza localității Căpușu Mare.

Din primele date primite de la fața locului, ar fi implicate trei autoturisme, iar în urma leziunilor suferite doi conducători auto au decedat.

La fața locului au intervenit două autospeciale și două echipaje SMURD. Pompierii au și o autoutilitară avariate, în care se aflau încarcerați șoferii celor două autovehicule.

Ambii bărbați, în vârstă de aproximativ 40 respectiv 20 de ani, erau stop cardiorespirator.

ompierii au acționat de urgență cu echipamentele hidraulice, pentru a asigura accesul la cele două victime și pentru a efectua extragerea acestora fără agravarea leziunilor suferite.

Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, s-a constatat că nu au putut readuce semnalele vii tale pentru aceștia.

La fața locului se mai afla un ansamblu de autovehicule, respectiv autoturism și remorcă, care fusese acroșat în accident, însă ocupanții nu au solicitat consult medical.

 

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și