Două persoane au murit și alte șase au fost rănite, într-un accident produs în Prahova

Publicat: 10 11. 2013, 14:39
Actualizat: 29 07. 2014, 19:47

Două persoane au murit și alte șase au fost rănite, duminică după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 1, între București și Brașov, și în care au fost implicate trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, accidentul a avut loc în zona localității prahovene Băicoi, la câțiva kilometri distanță de Ploiești.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un autoturism Dacia Logan a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu alte două mașini care circulau regulamentar.

În urma impactului, cele două persoane care se aflau în Logan au decedat, iar alte șase persoane din celelalte două mașini, între care un copil, au fost rănite, au declarat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
Cele două persoane decedate au fost scoase din mașină de către echipajele de descarcerare.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanțe, copilul fiind primul rănit preluat de către un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital.

La ora transmiterii acestei, știri traficul rutier pe DN 1 în zona producerii accidentului este restricționat.

Acesta este cel de-al treilea accident rutier produs în acest weekend, în județul Prahova.

Trei persoane au murit și alte două au fost rănite, sâmbătă la prânz, în urma unui accident produs pe DN 1 B, în localitatea prahoveană Bucov, după ce două mașini s-au ciocnit.

Ulterior, sâmbătă seară, o persoană a murit și alte patru au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit pe DN 1 A, în apropiere de Ploiești.

Daciana Ilie, corespondenti@mediafax.ro