Prima pagină » Știri » Două ștranduri, un bazin olimpic și un parc acvatic, deschise pentru clujeni în această vară

Două ștranduri, un bazin olimpic și un parc acvatic, deschise pentru clujeni în această vară

Două ștranduri, un bazin olimpic și un parc acvatic, deschise pentru clujeni în această vară
Clujenii au la dispoziție, în această vară, două ștranduri și un bazin olimpic în aer liber, unde prețul unui bilet variază între 10 și 17 lei pentru adulți, dar și un parc acvatic în comuna învecinată Florești, cu tobogane, piscină cu vârtejuri și hidromasaj, aici prețul fiind de 30-40 de lei.

Ștrandul Sun, administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public din subordinea Primăriei Cluj-Napoca, s-a deschis pentru public la începutul lunii iunie, aici existând trei bazine, dar și două piscine gonflabile, în care copiii se pot da cu bărcuțele sau cu baloanele.

Potrivit autorităților, ștrandul a fost reabilitat în urma unei investiții de circa 250.000 de lei, fiind achiziționate, în plus față de anul trecut, 90 de șezlonguri, astfel încât nunărul acestora a ajuns la 120.

De asemenea, pentru copii au fost amplasate tobogane în bazinul mic, iar de-a lungul ștrandului a fost realizată o pistă pentru alergare, pentru cei care vor să practice jogging-ul. Totodată, a fost extins sistemul de încălzire a apei prin amplasarea de panouri solare.

La acest ștrand, prețurile sunt mai mici decât anul trecut, un bilet de intrare pentru adulți costând 10 lei, iar pentru copii – 5 lei. Închirierea unui șezlong costă 5 lei, dar se plătește și o garanție de 5 lei, o plimbare cu bărcuțele costă 3 lei pentru 15 minute, iar cei care vor să închirieze baloane vor achita 5 lei, tot pentru 15 minute.

De asemenea, clujenii pot folosi în mod gratuit masa de ping-pong, dar trebuie să plătească 100 de lei pe oră pentru a închiria terenul de fotbal și 20 de lei pe oră pentru terenul de tenis.

Ștrandul Sun este deschis zilnic, între orele 9.00 și 20.00.

Aquapark-ul din comuna Florești s-a deschis la începutul lunii mai, aici existând bazine pentru copii cu o multitudine de jocuri de apă, o piscină pentru adulți de 1,5 metri adâncime cu vârtejuri și hidromasaj, dar și tobogane de 70, respectiv 115 metri lungime. Temperatura apei în bazine este afișată zilnic.

Cei care aleg să își petreacă timpul liber în cadrul parcului acvatic au la dispoziție, în mod gratuit, umbreluțe, colaci, șezlonguri, vestiare cu dulapuri. Toto aici se organizează, la diverse evenimente, petreceri cu spumă în bazine.

Programul este, de luni până vineri, între orele 10.00 și 20.00, la un tarif de 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii, iar sâmbătă și duminică prețul se majorează la 40 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii. De asemenea, se pot cumpăra abonamente în valoare de 260 de lei pentru 10 intrări pentru adulți și de 130 de lei pentru 10 intrări pentru copii.

La ștrandul Clujana, renovat în 2013, sunt două bazine, unul pentru copii și unul pentru adulți, o terasă și un bar. Ștrandul s-a deschis săptămâna trecută, iar pe perioada verii se organizează și cursuri de înot pentru copii și adulți.

Acest ștrand este deschis zilnic între orele 8.00 și 20.00, iar un bilet de intrare costă 15 lei pentru persoane de peste 14 ani, pentru copii prețul fiind de 12 lei.

La Complexul de Natație al Universității Tehnice din Cluj-Napoca este un bazin exterior de dimensiuni olimpice (50 x 25 de metri), cu 10 culoare prevăzute cu block-start-uri. Calitatea apei este controlată în permanență, chimic și microbiologic, existând o instalație automată ultramodernă de tratare.

Programul pentru bazinul exterior este, de luni până vineri, între orele 6.00 și 20.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 7.00 și 20.00. Tariful de intrare este, pentru publicul larg, de 17 lei și 12 lei pentru copii, studenții universității plătind 9 lei.

Citește și