Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în Arad. Circulația pe DN7, blocată câteva ore

Publicat: 07 08. 2014, 17:40
Actualizat: 29 03. 2019, 17:10

Cele două automarfare s-au ciocnit frontal la ieșirea din localitatea Bârzava spre municipiul Arad, pe DN7, iar traficul a fost întrerupt pe ambele sensuri de circulație.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Ovidiu Liber, din primele cercetări reiese că unul dintre șoferi nu s-a asigurat în momentul efectuării manevrei de depășire, în condițiile în care din sens opus venea alt TIR.

Ambii șoferi, care transportau role de hârtie și paleți, au încercat să evite impactul, însă din cauza carosabilului umed, în urma unei ploi, vehiculele au derapat și au intrat în balans, din remorci căzând marfă pe șosea.

Șoferii au rămas încarcerați în cabinele avariate, ei fiind scoși de către un echipaj de descarcerare al pompierilor.

Potrivit Poliției, cei doi șoferi răniți au fost preluați de ambulanțe pentru a fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Polițiștii estimează că traficul va fi reluat în condiții normale cel târziu la ora 18.00.