Prima pagină » Știri » Două tramvaie cu călători s-au ciocnit în zona Pasajului Basarab

Două tramvaie cu călători s-au ciocnit în zona Pasajului Basarab

Două tramvaie ale Regiei de Transport București, care transportau călători, s-au ciocnit, în zona Pasajului Basarab, din Sectorul 6 al Capitalei, din fericire niciun pasager nefiind rănit.

Accidentul s-a produs în jurul orei 11:00, în zona Pasajului Basarab, din Capitală. Cele două tramvaie transportau călători și se deplasau în direcții opuse.

Una dintre garnituri circula dinspre zona căminelor din Regie, iar la intersecția cu Calea Giulești a virat la stânga. Celălalt tramvai se deplasa pe Calea Giulești, spre Gara Basarab, iar la intersecție urma să meargă înainte.

Ambele tramvaie s-au pus în mișcare în același timp, iar garnitura care se deplasa spre cartierul Giulești a efectuat virajul la stânga și a lovit în partea din lateral-spate vagonul care circula spre Gara Basarab.

În urma impactului, ambele tramvaie au fost avariate, dar, din fericire, niciun pasager nu a fost rănit și nici vatmanii nu au suferit leziuni.

Ambii vatmani susțin că au respectat legea. Cel care a efectuat virajul la stânga susține că trebuia să i se dea prioritate de dreapta, iar cel care a fost lovit în lateral susține că avea verde la semafor.

De altfel, între cei doi angajați RATB a existat și un dialog mai aprins, filmat de jurnaliștii MEDIAFAX aflați la locul accidentului.

Din cauza accidentului, circulația tramvaielor a fost blocată în acea zonă aproximativ 20 de minute, iar călătorii din cele două vagoane implicate în accident și-au continuat drumul pe jos.

Deși avariate, cele două tramvaie implicate în accident și-au putut continua deplasarea, fără călători, spre depou.

Autor

Citește și