Două tramvaie ale liniei 25 au intrat ușor în coliziune pe Șoseaua Giurgiului, aproape de ieșirea din București, în jurul orei 19.05, potrivit purtătorului de cuvânt al RATB.
Traficul a fost oprit în zonă până când echipele de intervenție ale RATB au remediat avaria.
Accidentul s-a produs pe linia 25, la intersecția Șoseaua Giurgiului – strada Acțiunii, aproape de capătul de linie.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București a intervenit la fața locului cu două echipaje SMURD și unul de descarcerare, însă s-a constatat că nu sunt victime, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Daniel Vasile.
Impactul a avut loc când cele două tramvaie, venind din sensuri opuse, au intrat într-o curbă, iar caroseriile celor două vehicule s-au izbit, a mai precizat Vasile.