Douăsprezece apartamente, dintre care opt locuite, au ars în urma incendiului din Huși

Publicat: 12 05. 2013, 10:45
Actualizat: 03 07. 2013, 15:28

Douăsprezece apartamente, dintre care opt locuite, au ars în totalitate în urma incendiului izbucnit sâmbătă la mansarda unui bloc din municipiul Huși, pompierii reușind să stingă flăcările, care au atins câțiva metri înălțime, după o intervenție care a durat patru ore.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, în urma incendiului care a izbucnit la un bloc de pe strada Nicolae Cisman din Huși, opt apartamente locuite și patru nelocuite, toate aflate la mansarda imobilului, au ars în totalitate.

Pompierii spun că au fost salvate 48 de apartamente.

„Flăcările care au cuprins mansarda nu s-au extins și la apartamentele inferioare datorită intervenției la timp a celor șase autospeciale de pompieri. Cauza probabilă a incendiului nu a fost încă stabilită, o echipă de cercetare declanșând o anchetă la fața locului”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX responsabilul mass-media din cadru ISU Vaslui, Ciprian Silav.

O autospecială de pompieri cu apă și spumă va rămâne peste noapte în zonă pentru supraveghere.

Un incendiu puternic a cuprins, sâmbătă după-amiază, mansarda unui bloc din municipiul Huși, iar toate cele 35 de persoane aflate în imobil au fost evacuate de pompieri pentru a preveni eventualele intoxicații cu monoxid de carbon.

Peste 50 de pompieri vasluieni s-au deplasat la fața locului pentru a interveni pentru stingerea focului.

Nu au fost înregistrate victime în rândul locatarilor.