Dovada care îl contrazice pe Ponta în DOSARUL REFERENDUMULUI. Ce scria, de fapt, în SMS-urile trimise de la USL

Publicat: 12 03. 2015, 08:12

Audiat ca martor, miercuri, în procesul în care Înalta Curte de Casație și Justiție judecă dosarul „Referendumul”, în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de folosirea influenței de lider de partid pentru a obține foloase necuvenite, premierul Victor Ponta a vorbit public doar despre faptul că referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, în 2012, a fost o decizie politică ce nu poate fi sancționată penal.

„Am spus adevărul și numai adevărul, despre faptul că deciziile politice privind suspendarea lui Traian Băsescu și referendumul sunt decizii politice, dacă am făcut bine – ne votează oamenii, dacă nu – votează pe alții, dar că nu a existat niciun fel de încălcare a legii”, a spus Victor Ponta, la ieșirea de la audierea ca martor în instanță.

Nu acest lucru acuză însă procurorii DNA, care au trimis în judecată, în octombrie 2013, 75 de persoane, în frunte cu vicepremierul Liviu Dragnea, coordonatorul campaniei electorale a USL, pentru multiple fraude electorale la acest scrutin. Principala acuzație a procurorilor DNA este că USL (PSD și PNL) au utilizat un soft care să permită monitorizarea prezenței la vot (lucru esențial pentru ca referendumul să fie validat, fiind nevoie de o prezență de 60%), însă care a fost folosit și pentru transmiterea de date privind modul în care se votează în secțiile de votare – câți oameni au votat „Da” și câți „Nu”.

„Cunoșteam aplicația și funcționarea, cu sms-uri de la reprezentanții noști în secții și date încărcate în soft”, a spus Victor Ponta în fața instanței supreme, adăugând că principala condiție în baza căreia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel să fie verificată doar prezența la vot, așa cum procedau și alte partide, sistemul permițând și transmiterea rezultatelor din procesele verbale consemnate în secțiile de votare, după închiderea urnelor, o „numărătoare paralelă” efectuată de asemenea de toate partidele, extrem de apropiată de rezultatele oficiale.

Întrebat dacă prin această aplicație erau transmise, în timpul zilei, și voturile cu „Da” sau „Nu”, Ponta a răspuns că nu, afirmând că, în timpul zilei, sistemul permite doar transmiterea prezenței la vot, fiind imposibil ca rezultatul să fie cunoscut în timpul votului.

4.400 de SMS-uri îl contrazic pe Victor Ponta

Chiar dacă și PDL a folosit la mai multe scrutinuri un software pentru numărătoarea paralelă a voturilor, în rechizitoriul de trimitere în judecată a dosarului „Referendumul”, procurorii DNA arată însă contrarul spuselor lui Victor Ponta: Au existat aproximativ 4.400 de sms-uri trimise din teritoriu, de la reprezentanții USL în secțiile de votare, prin care Liviu Dragnea era informat câte voturi au fost „Da” și câte „Nu” în secțiile respective.

„Scopul esențial al acestui sistem informatic a rezidat în:
– comunicarea în fiecare oră a prezenței la vot a cetățenilor, lucru care permitea coordonatorilor PSD și PNL să identifice secțiile de vot cu o prezență slabă la urne;
– comunicarea de mesaje, conținând ordine sau recomandări coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creșterea artificială a numărului de votanți în secțiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege;
obținerea de informații precise, în timpul procesului de votare (și nu după orele 23:00 ale zilei de 29.07.2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secțiile de votare de pe tot cuprinsul țării, respectiv câte voturi „Da” și câte „Nu” au fost exprimate. De altminteri, cerința a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4400 de comunicări de acest tip, recepționate în timpul desfășurării votului„, se arată în rechizitoriul DNA.

Procurorii exemplifică în rechizitoriu zeci de sms-uri, trimise în intervalul orar 15.00-19.00, cu numărul voturilor „Da” și „Nu”.

Rețete de fraudare a votului, coordonate de Liviu Dragnea

Procurorii DNA au mai arătat în rechizitoriul acestui dosar multiple metode prin care a fost fraudat votul la referendumul din 2012, după cum gândul a arătat aici. Procurorii au identificat cinci metode de fraudă: falsificarea listei de alegători din localitate, voturi în numele „căpșunarilor” (românii plecați la muncă în străinătate), voturi pe numele morților, fraude cu urna mobilă și mituirea reprezentanților PDL din secțiile de votare.

Potrivit procurorilor, operațiunea de fraudare de care este acuzat Liviu Dragnea s-a bazat pe sistemul informatic utilizat de USL, care era compus din mai multe servere, un soft și un call-center. Sistemul a fost conceput pe trei paliere, pe o structură piramidală. Primul palier era constituit din aproximativ 14.000 de utilizatori care erau conectați la sistem prin intermediul telefoanelor mobile. Ei transmiteau mesajele la un număr unic – 1855, prin care țineau legătura cu centrul și primeau mesajele din partea lui Liviu Dragnea.

CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI