Prima pagină » Coronavirus » Dr. Adrian Marinescu, despre primul român vaccinat împotriva COVID-19: „Va fi și o surpriză”

Dr. Adrian Marinescu, despre primul român vaccinat împotriva COVID-19: „Va fi și o surpriză”

Dr. Adrian Marinescu, despre primul român vaccinat împotriva COVID-19: „Va fi și o surpriză”
Dr. Adrian Marinescu, despre primul român vaccinat împotriva COVID-19: „Va fi și o surpriză” / Sursă Foto: Mediafax Foto

Doctorul Adrian Marinescu, medic infecționist în cadrul Institutului Matei Balș din Capitală, a afirmat vineri că totul este pregătit pentru ca debutul vaccinării din România să se desfășoare conform procedurilor. Legat de cine va fi prima persoană din România care va fi vaccinată, acesta a spus că va fi o surpriză.

Adrian Marinescu: „A fost obținut într-un timp scurt vaccinul, dar s-a obținut un vaccin cât se poate de sigur”

„Faptul că la Matei Balș se întâmplă în primul rând, cred că pleacă de la acea experiență bogată. Primul pacient cu infecție SAR-CoV-2 a fost tratat aici”, a afirmat medicul la Digi24.

Adrian Marinescu a mai spus că duminică vor fi imunizați peste 50 de cadre medicale: „Toți cei care și-au dorit, cam peste 50, cei care au dorit să se vaccineze în ziua de 27. Sunt niște liste cu împărțirea până pe 31. Pe 27 abia aștept să fiu o persoană vaccinată.”

Medicul a explicat că încă nu a fost stabilit cineva fi prima persoană care va fi vaccinată: „Încă se discută, va fi și o surpriză. Important e că se întâmplă”.

„A fost obținut într-un timp scurt vaccinul, dar s-a obținut un vaccin cât se poate de sigur. Din datele pe care le avem acum sunt mai puține reacții adverse decât la majoritatea vaccinurilor de pe piață. E vorba de eficiență, peste 90-95%. S-a obținut într-un timp scurt, pentru că vorbim de condiții speciale de pandemie, unde tot ce înseamnă resurse au fost folosite pentru obținrea acestui vaccins și există o experiență bogată cu virusuri din aceeași familie. În felul asta a fost posibil”, a mai afirmat Adrian Marinescu.

Întrebat ce se poate întâmpla dacă o persoană ratează rapelul, adică a doua doză de vaccin, medicul a răspuns: „Cu siguranță e eficient, dar nu în aceeași măsură în care am avea două administrări”.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și