Dr. Radu Țincu: Când un copil este simptomatic, el trebuie să rămână la domiciliu
Presa internațională a relatat despre cazurile COVID-19 apărute în urma unor festivaluri mari. România a avut în weekendul care a trecut două evenimente care au adunat sute de mii de oameni la un loc – fără măști, fără distanțare. Medicul ATI Radu Țincu a explicat pentru TVR la ce scenarii ne putem aștepta în perioada următoare.
Depinde foarte mult cum au fost implementate măsurile sanitare la festivaluri, a subliniat Radu Țincu. Cu cât aceste măsuri sanitare nu au fost respectate, cu atât putem să avem mai multe persoane infectate, a explicat medicul.
La un concert de 50 de mii de persoane din Marea Britanie, în primele 10 zile de după concert, au fost 4.700 de persoane infectate cu coronavirus. „Este extrem de important să vedem ulterior și să existe supraveghere epidemiologică a celor care au participat la aceste evenimente, pentru a înțelege cu adevărat care a fost impactul unor evenimente colective”, a declarat Țincu.
Pe de altă parte, odată ce am deschis școlile, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a le ține deschise o perioadă mai lungă de timp. arată medicul.
Școlile trebuie să se organizeze pentru a implementa măsurile impuse de autorități. Distanțarea fizică, dezinfectarea claselor, aerisirea lor și purtarea măștii sunt elemente importante.
Când un copil este simptomatic, când dezvoltă simptome de viroză respiratorie, el trebuie să rămână la domiciliu până când se clarifică situația, a subliniat Radu Țincu.
„Mă aștept să avem o creștere a numărului de cazuri”
Testarea este al treilea pilon în privința siguranței școlare.
Un cadru medical care nu se vaccinează pentru că nu are încredere în vaccin intră în contradicție cu propria lui profesie, a mai arătat medicul. Este situația similară cu cea a unui pilot care nu are încredere în avionul pe care-l pilotează sau când un avocat nu are încredere în justiție, a exemplificat el.
„Mă aștept să avem o creștere a numărului de cazuri”, a mai afirmat Radu Țincu.
Potrivit medicului, se va ajunge și la o rată de infectare de 6 la mie, pentru că avem puțin peste 30% din populație imunizată și cele mai relaxate măsuri din majoritatea țărilor europene.