Prima pagină » Știri » Dr. Ștefan Lazăr, despre începerea școlii: „E evident că numărul de cazuri va crește! Orice copil care are cea mai ușoară simptomatologie ar trebui să nu fie adus la școală”

Dr. Ștefan Lazăr, despre începerea școlii: „E evident că numărul de cazuri va crește! Orice copil care are cea mai ușoară simptomatologie ar trebui să nu fie adus la școală”

Dr. Ștefan Lazăr, despre începerea școlii: „E evident că numărul de cazuri va crește! Orice copil care are cea mai ușoară simptomatologie ar trebui să nu fie adus la școală”
Dr. Ștefan Lazăr, despre începerea școlii: „E evident că numărul de cazuri va crește! Orice copil care are cea mai ușoară simptomatologie ar trebui să nu fie adus la școală / Foto: Pixabay.com

Dr. Ștefan Lazăr, medic primar boli infecțioase la Spitalul Clinic „Dr. Victor babeș” spune că este evident că odată cu începerea școlii numărul de cazuri de coronavirus va crește, dar subliniază importanța rolurilor celor implicați: părinți, profesori, personal medical.

Medicul a spus că Spitalul „Victor Babeș” a avut, însă de la începutul pandemiei, locuri speciale pentru internarea copiilor. Practic un pavilion este dedicat copiilor cu infecție SARS CoV 2 și bineînțeles, în funcție de dinamica lucrurilor, ne vom adapta pentru că vom fi nevoiți să facem acest lucru, spune medicul, citat de stiri.tvr.ro.

„Numărul de cazuri de coronavirus va crește!”

„Este evident că, odată cu începerea școlii, numărul de cazuri va crește, atât în rândul copiilor cât și al adulților care intră în contact cu ei.

Important este, potrivit medicului, fie oprită ”din fașă” apariția unor focare epidemice și în acest sens sunt importante rolurile tuturor celor implicați, este de părere medicul.

Pornind de la părinți care ar trebui să facă un prim control epidemiologic acasă. Orice copil care are cea mai ușoară simptomatologie ar trebui să nu fie adus la școală, să fie anunțat medicul de familie pentru a se putea lua măsuri încă de la început, continuând cu personalul școlii și aici într-adevăr de un real folos ar fi dacă școlile ar avea alocat personal medical pentru a putea face un triaj mai profesionist. Profesorii care ar trebui să urmărească copiii și la cel mai mic semn să anunțe”, sfătuiește medicul.

„Știu exemplul din Germania”

„Copiii au organisme robuste din punct de vedere imunologic, dar din nefericire infecția asta poate să afecteze în mod serios orice organism. Despre copii sunt studii care spun că ei sunt niște transmițători mult mai eficienți ai virusului decât adulții și atunci, chiar dacă ei nu se îmbolnăvesc, ei pot constitui surse de infecție pentru cei din jur. Bineînțeles că orice copil are părinți, are bunici și atunci lucrurile trebuie privite cu multă atenție”, spune acesta.

„Școlile au început în foarte multe țări, dar în aceste țări nu există o experiență, este vorba de câteva săptămâni. Știu exemplul din Germania – unde s-au deschis școlile la Berlin și s-au închis după câteva zile. Din păcate, va trebui să fim toți flexibili în domeniul asta și măsurile care se iau, să se ia destul de serios”, explică medicul.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și