Dragnea a ajuns din nou în spital. ANUNȚUL făcut de secretarul general al PSD
„Aseară ( sâmbătă seara – n.r.)a avut iar o problemă de sănătate. A fost câteva ore internat. A urmat procedura medicală, sperăm să fie bine pentru că mâine urmează o ședință foarte importantă”, a anunțat secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, după o ședință a organizației PSD Brașov, la care era așteptat și Liviu Dragnea.
El a mai apreciat că liderului PSD i s-au făcut infiltrații.
„Se pare că varianta aleasă de a face infiltrații nu este cea mai bună. Cred că va ajunge tot la operație, așa cum l-au sfătuit medicii de specialitate”, a mai adăugat Codrin Ștefănescu.
De asemenea, Ștefănescu a mai spus că Liviu Dragnea dorește neapărat să participe la ședința de luni a partidului, când se va decide lista de candidați la alegerile europarlamentare.
Liviu Dragnea a fost internat pentru câteva zile în spital, după ce a acuzat dureri de spate. Liderul social-democrat are o dublă hernie și probleme cervicale, potrivit unui anunț făcut de secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.
Foto: Hepta