Dragnea a refuzat să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, la inaugurarea DJ 174A din Harghita

Dragnea a refuzat să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, la inaugurarea DJ 174A din Harghita
Publicat: 11/09/2014, 21:30
Actualizat: 30/09/2018, 05:09

„Este singura panglică pe care am recunoscut-o și pe care o recunosc, este tricolorul românesc. Sunt membru al Guvernului României, am venit aici să inaugurez o investiție publică pe teritoriul României și am tăiat panglica ce se taie oriunde în această țară, și la Teleorman tăiem aceeași panglică, și la Cluj, și oriunde, am tăiat-o cu drag și o țin la piept”, a spus Liviu Dragnea.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, la sugestia căruia a fost amplasată, pentru inaugurarea drumului, și o panglică în culorile steagului secuiesc, a susținut că nu este supărat din cauza refuzului vicepremierului.

„Eu cred că trebuie să intrăm în normalitate și fiecare taie atâtea panglici câte dorește, pentru că ăsta este obiceiul la noi și omul unde merge se ține de obiceiuri, dar cine nu, o să vedem, eu nu mă supăr în niciun fel. Cred că de acum încolo nimeni nu trebuie să se supere dacă vom tăia și aici și în alte părți ale județului două panglici, pentru că trăim împreună și trebuie să conviețuim în pace și să dezvoltăm împreună acest județ, așadar eu cred că data viitoare o să taie panglica”, a spus Borboly Csaba.

Președintele CJ Harghita s-a arătat convins că, dacă ar fi venit la Bilbor, premierul Victor Ponta ar fi tăiat panglica secuiască.

Totodată, el a ținut să menționeze că vicepremierul Dragnea este binevenit oricând în Harghita, pentru că „mai sunt multe lucruri de făcut în județ”.

„Era vorba că vine domnul premier și nu cred că el nu ar fi tăiat-o. Domnul vicepremier Dragnea este binevenit oricând, pentru că și aici, la Bilbor, încă mai este de lucru și în celelalte părți ale județului. Panglica (secuiască – n.r.) este pentru prima dată când o folosim în zona nordică a județului, dar nu va fi ultima dată, de acum încolo o să tai cele două panglici, pentru că așa este normal, să avem două drapele sau trei sau patru, câte ne trebuie, care cum simte, sunt simboluri așadar și acest lucru este și va fi normal în viitor”, a conchis Borboly.

La inaugurarea DJ 174A din comuna Bilbor era așteptat și premierul Victor Ponta, însă acesta a decis să plece de la Toplița direct către Bistrița-Năsăud.

DJ 174A Vatra Dornei – Borsec a fost început în 2000-2001 și s-a finalizat în septembrie 2014, fiind o investiție de 4.363.852,77 de lei, la care Consiliul Județean Harghita a contribuit cu 1.648.939,89 de lei, restul de 2.714.912,88 lei fiind acoperit din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?