Dragnea anunță: În perioada următoare vrem să mai aducem modificări în privința legislației pentru zilieri – FOTO

Publicat: 18 05. 2019, 20:15

„Sâmbăta aceasta am petrecut-o alături de oierii din Poiana Sibiului. Oameni de toată isprava. Alături de familiile lor, soții, copii și nepoți am povestit despre tradiția de sute de ani pe care ei o duc cu încăpățânare mai departe. M-am bucurat enorm să văd că tinerii își doresc să preia de la părinți aceasta muncă cu toate sacrificiile pe care le implică. Și în ciuda tuturor greutăților sunt determinați să meargă înainte. Alături de Petre Daea, le-am ascultat problemele și am pus pe hârtie un program pe termen scurt și mediu în așa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată. Am făcut o serie de pași importanți cu programul pentru lână, cu înființarea Casei de Comerț și subvențiile acordate. A venit însă momentul să trecem la nivelul următor. Așa că ne-am propus ca în perioada următoare să mai aducem modificări în privința legislației pentru zilieri, pentru a încuraja forța de muncă, să acordăm o subvenție pentru mieluțe pentru creșterea efectivelor și acordarea unei subvenții de 2 lei pe kilogramul de lâna dar și înființarea mai multor spălătorii de lână. De asemenea vrem ca prin Casa Română de Comerț să dezvoltăm centre de preluare, centre de prelucrare, centre de îngrașare, flota de vase pentru transport extern de animale și nu în ultimul rând magazine”, a scris pe Facebook Liviu Dragnea.

El a mai spus că toate aceste măsuri și multe altele vor ajuta alături de programele pentru legumicultură să dezvoltăm și mai mult România.

„Vreau sa le mulțumesc acestor români minunați pentru că ne-au primit în casa lor, la masa lor, în familia lor și ne-au ajutat să înțelegem și mai bine ce nevoi au. Le-am promis că vom reveni ca să vedem rezultatele măsurilor pe care le-am gândit împreună. România merita mai mult, acești români gospodari merită mai mult”, a adăugat liderul PSD.