Prima pagină » Știri » Dragnea contestă decizia de condamnare. „Mă consider un om cinstit, nu am furat nimic”

Dragnea contestă decizia de condamnare. „Mă consider un om cinstit, nu am furat nimic”

Dragnea contestă decizia de condamnare. „Mă consider un om cinstit, nu am furat nimic
Liviu Dragnea, președintele PSD, a depus la Tribunalul București o contestație la executare în dosarul Referendumului, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, instanța stabilind primul termen pentru data de 15 februarie. Acțiunea este o cale extraordinară de atacă. Într-o declarație după ședința cu parlamentarii PSD, Dragnea a spus că este „un om cinstit, nu am furat nimic", comentând că dosarul său a fost unul politic.

Potrivit legii, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face : când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Cauza a fost înregistrată vineri, 3 februarie, după ce joi, Liviu Dragnea declara că hotărârea sa de condamnare nu este completă, afirmând că fosta președintă a Curții Supreme Livia Stanciu s-a pensionat fără să semneze motivarea în cazul său, deși legea prevede că avea obligația să își încheie toate motivările.

”A doua acțiune este contestație la executare adresată Tribunalului București pentru că, avocații spun, studiind Codul penal și de procedură penală care nu este deloc ambiguu, practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetățean român trebuie să conțină trei elemente – partea introductivă, dispozitivul (acel anunț) și expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare – asta înseamnă că hotărârea nu este completă”, a spus președintele PSD cu privire la condamnarea sa.

Liviu Dragnea a afirmat că motivarea trebuia să fie dată în 30 de zile și, deși au trecut aproape 10 luni, nu a primit-o.

”De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislația este foarte clară, motivarea este obligație legală (…) și trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată și asumată și compusă de către toți membrii completului”, a explicat el.

Liviu Dragnea a acuzat faptul că fosta președintă a Curții Supreme Livia Stanciu s-a pensionat fără să semneze motivarea în cazul său, deși legea spune că avea obligația să își încheie toate motivările.

”Doamna fostă președintă a Curții Supreme Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentință, s-a pensionat și a mers la Curtea Constituțională. Exista o prevedere legală care e și acuma în vigoare care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare”, a menționat social-democratul.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, în aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?