Dragnea merge luni la ICCJ la primul termen în dosarul Referendumul: Sper că adevărul iese la iveală
Dragnea a fost întrebat dacă dosarul său este motivul pentru care a declarat, la lansarea candidaturii, că există un risc pentru el, liderul PSD spunând că nu vrea „să amestece lucrurile”.
„Ce am spus este suficient. Eu în general am speranțe că întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la iveală și dreptatea va triumfa. Este o speranță care m-a animat tot timpul în viața. (…) Este o speranță pe care nu vreau să mi-o pierd niciodată”, a spus liderul interimar al PSD.
Liviu Dragnea a precizat că va fi prezent luni, la primul termen al apelului din dosarul „Referendumul”.
Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraudarea referendumului din 2012. Secretar general al PSD la data referendumului pentru demiterea președintelui, Dragnea a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
DNA arată, în motivele de apel, că instanța a greșit individualizarea pedepsei aplicate lui Dragnea Liviu, „cuantumul simbolic de un an închisoare și modalitatea de executare cu suspendare fiind incompatibile cu gravitatea infracțiunii de folosire a influenței funcției de conducere din partid pentru obținerea cvorumului la referendum, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000”.