Dragnea și Dăncilă, împreună la întâlnirea cu președintele Israelului. Mesajul transmis de șeful PSD privind relocarea ambasadei la Ierusalim
„Delegația română aflată în vizită oficială în Israel, din care fac parte președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a fost primită de către președintele Statului Israel, Reuven Rivlin. În cadrul discuțiilor purtate cu acest prilej au fost evocate legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări, consolidate pe parcursul a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte. A fost evidențiat, totodată, nivelul excelent atins, în prezent, în cadrul cooperării dintre România și Statul Israel”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, oficialii români au arătat că aprofundarea cooperării cu Israelul constituie o prioritate a țării noastre și au reiterat dorința de a se realiza noi pași spre o dimensiune strategică a relației româno-israeliene.
„Situația de securitate din regiune a ocupat un loc important pe agenda discuțiilor, realizându-se un schimb substanțial de opinii cu privire la conflictul din Siria, evoluțiile din dosarul nuclear iranian, situația din Golful Persic și lupta împotriva terorismului. Președintele Camerei Deputaților a vorbit despre accelerarea consultărilor interne cu privire la relocarea Ambasadei României la Ierusalim. Președintele Statului Israel a salutat această decizie. În context, prim-ministrul român a informat partea israeliană că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Statul Israel, decizia de numire a acestuia aparținând președintelui”, se mai arată în comunicatul Executivului.
De asemenea, Guvernul mai informează că o temă specială pe agenda întrevederii a fost evidențierea rolului comunității israelienilor originari din România la edificarea Statului Israel modern, precum și la consolidarea relațiilor între cele două state.