Dragomir a dat lista celor peste 80 de oameni din conducerea statului care au fost ascultați și urmăriți de SRI. Ținta era Tăriceanu. Reacția președintelui Senatului
UPDATE: Tăriceanu: Nu am știut că sunt interceptat. E o dovadă în plus a existenței statului paralel
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, legat de mandatul de ascultare/localizare pe numele său, într-un dosar din care s-a desprins cazul Microsoft, că nu a fost anunțat de mandat, iar situația denotă existența statului paralel.
„Interceptarea unuia din candidati în procesul electoral duce la suspiciuni si la acuzații grave legate de deformarea procesului electoral, pentru că se creează avantajul unuia din candidați. E dovadă în plus legat de existența statului paralel în România. Vreau să văd care este baza legală pe care s-au făcut interceptările. Alte instituții aveau dreptul să facă parte din partea de procedură judiciară?Din câte știu, nu. Conform legislatiei, trebuie să vă aduc la cunoștință că nu am fost informat, desi exista obligativitatea să fiu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Mandatul a fost acordat pentru perioada 4 iulie 2014 – 6 noiembrie 2014, acesta încheindu-se la 4 zile după primul tur de scrutin al prezidențialelor din 2014.
Fostul ofițer SRI susține că mandatul a fost dat într-un dosar deschis în 2013, în baza unei sesizări a Guvenului Ponta, și se referă la fapte din anii 2000.
Din acest dosar, s-a desprins ulterior dosarul Microsoft, potrivit lui Dragomir.
„În perioada 4 iulie – 6 noiembrie 2014, o serie de oameni politici din România s-au aflat sub un mandat de interceptare extrem de strict care avea în vedere verificarea aspectelor pe care le desfășoară în timpul campaniei prezidențiale. Campania prezidențială a avut loc la finalul anului 2014 ori acest mandat, unul dintre cele mai dure mandate pe care eu le-am văzut vreodată și care cuprinde, printre altele, interceptarea comunicațiilor, dar și supraveghere video, audio a persoanelor, localizare, urmărire prin mijloace tehnice specifice. Este un mandat care are peste 80 de persoane ca ținte”, a declarat, vineri. Daniel Dragomir, într-o conferință de presă..
Mandatul, spune Dragomir, a fost acordat de către colonelul Valentin Șelaru, judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Acest mandat, luat într-un dosar deschis în 2013, în baza unei sesizări a Guvenului Ponta, se referă la fapte din anii 2000. Din acest dosar mai stufos, s-a desprins ceea ce ulterior s-a numit dosarul Microsoft. Însă acesr dosar pe care eu vi-l prezint se referă la un lucru mult mai grav, și anume la acte de poliție politică împotriva conducătorilor legitimi ai țării”, a completat fostul ofițer SRI.
Printre cele 80 de persoane interceptate și localizate se numără Călin Popescu Tăriceanu, la acel moment președinte al Senatului și candidat la alegerile prezidențiale, Vasile Blaga, care la acel moment conducea campania electorală a unuia dintre candidați, Ecaterina Andronescu, Varujan Pambuccian, Radu Stroe, Eugen Orlando Teodorovici, Ioan Rus, Borbely Karoly, Enache Jiru, Mihnea Costoiu, Dan Nica, Marian Săniuță, consultantul Bogdan Teodorescu, generalul Toma Zaharia, Sebastian Vlădescu, Vlad Moisescu, Ioan Moraru, Daniel Funeriu, Valerian Vreme și Gabriel Berca.
Totodată, interceptați ar fi fost și Cătălin Harnagea, fostul director al Serviciului de Informații Externe, jurnalistul Bogdan Chireac, Alexandru Bittner, Tiberiu Urdăreanu și Irina Socol.
„Acest mandat care s-a întins pe o perioadă de șase luni și care a cuprins întreaga perioadă de precampanie electorală și de campanie electorală a alegerilor prezidențiale din 2014 ne duce la următoarea chestiune: s-a discutat despre sufrageria domnului Oprea. Acest mandat și acest dosar și informațiile pe care le voi face publice în continuare ne duc cu gândul la o altă ipoteză: și anume, a faptului că în 2014, în funcțiile de răspundere ale statului român , pe care l-au transformat într-un stat arestat, se aflau aceiași oameni ca în 2009. Să fie acesta răspunsul la poziția oficială a președintelui Iohannis din discursul de la 1 decembrie? „, a arătat fostul ofițer SRI.
Potrivit lui Dragomir, în perioada campaniei electorale din 2014, au existat echipe operative mixte dintre DNA și SRI, care s-au ocupat de aceste ținte.
„Trebuie să înțelegem și să devoalăm implicarea DIICOT, SRI, DNA, Ministerului de Interne și a altor instituții de forță în campaniile electorale. Românilor li s-a încercat tot timpul să li se transmită ce să voteze”, a adăugat Dragomir.
Fostul ofițer SRI a mai spus că a trimis documentele privind mandatul de ascultare/urmărire președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru că acesta a fost ținta principală a mandatului.