Prima pagină » Știri » Dragomir: DNA, acces direct, fără mandat la toate datele de cadastru și notariale ale românilor. DOCUMENT

Dragomir: DNA, acces direct, fără mandat la toate datele de cadastru și notariale ale românilor. DOCUMENT

Dragomir: DNA, acces direct, fără mandat la toate datele de cadastru și notariale ale românilor. DOCUMENT
Mai multe pe gandul.info

Potrivit documentului, publicat pe blogul România 3.0 al fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, obiectul protocolului „îl constituie asigurarea accesului persoanelor anume desemnate din cadrul DNA la datele din sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară, aflate în administrarea ANCPI, denumite în continuare baze de date, pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice”.

Totodată, se mai arată, în același act, că „DNA are acces direct la baza proprie de date administrate de către ANCPI; În cazul în care informațiile solicitate de DNA nu se regăsesc în baza de date menționată, ANCPI va depune toate diligențele pentru obținerea informațiilor solicitate și le va comunica DNA de îndată ce acestea sunt disponibile.(…) În aplicarea prezentului Protocol, informațiile obținute de DNA din bazele de date vor fi considerate ca provenind din comunicări ale ANCPI cu scop de informare”.

„Acest protocol a dat acces online, printr-o stație de lucru instalată la sediul DNA, la TOATE bazele de date (DDAPT, e-Terra (programul e-Terra să știți și voi nu are log, nu se poate audita accesul), RTI și la TOATE datele de cadastru: elemente de identificare, dar și documente – contracte de vânzare-cumpărare, încheieri notariale, contracte de credit, ipoteci etc.). DNA a avut acces direct, fără mandat, la toate datele personale și documentelor notariale ale românilor începând cu anul 2013. Pentru a acoperi acest abuz la art.3 alin. 8 se menționează: „În aplicarea prezentului Protocol, informațiile obținute de DNA din bazele de date vor fi considerate ca provenind din comunicări ale ANCPI cu scop de informare””, scrie Dragomir.

Fostul ofițer SRI precizează că DNA a încălcat Constituția, menționând că ar fi fost accesate și datele unor cetățeni străini.

„Fără mandat de la judecător, fără măcar să aveți un dosar penal deschis, DNA a avut acces la TOATE datele voastre, toate documentele voastre. Orice ați cumpărat sau vândut, orice casă, teren, intravilan sau agricol, orice credit sau ipotecă de la bancă ați înscris la notar. Mai mult, deținem probe că DNA a accesat și datele și documentele unor cetățeni europeni, americani, israelieni, canadieni, australieni etc. Orice om de afaceri străin, orice investitor trebuie să știe că datele și documentele sale de proprietate sunt verificate online, chiar dacă nu are niciun dosar în România, fără mandat, fără vreun control democratic și fără nicio auditare. Stația de lucru instalată la sediul DNA NU a fost NICIODATĂ auditată. Nu există niciun control democratic asupra activităților derulate și modului în care au fost utilizate informațiile”, spune fostul ofițer.

Dragomir susține că în această manieră au fost verificate date și documente privind proprietățile unor oameni de afaceri, persoane din media, dar și politicieni.

„Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu și familia sa, Liviu Dragnea și familia sa, Victor Ponta, Vasile Blaga, Eduard Hellvig, Cristian Bușoi și alții”, sunt numele pe care le dă exemplu Daniel Dragomir.

Citește și