Prima pagină » Știri » Dragostea chiar e oarbă, confirmă cercetătorii americani

Dragostea chiar e oarbă, confirmă cercetătorii americani

Dragostea este cu adevărat oarbă, cel puțin atunci când este vorba de modul în îndrăgostiții percep alte persoane decât cea iubită, potrivit cercetătorilor americani care au publicat un studiu pe această temă în Evolution and Human Behavior, informează Reuters.

Participanții la studiu care au declarat că sunt îndrăgostiți au prezentat mai puține probabilități de a privi cu atenție alte persoane atractive în afară de cea iubită, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), care au lucrat în colaborare cu site-ul de internet eHarmony.

"Din cauza sentimentelor de dragoste pentru partener, celelalte persoane din jur par mai puțin atractive decât sunt în realitate. Emoția pare că lucrează astfel încât să permită persoanei să alunge gândurile despre alți oameni tentanți", a spus Gian Gonzaga, de la eHarmony.

"Este ca și cum dragostea îți pune pe ochi ochelari de cai", a adăugat Martie Haselton, profesor de psihologie și știința comunicării asociat la UCLA.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și