Droguri de peste 15 milioane de euro, confiscate în 2013 de DIICOT
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au confiscat, în 2013, droguri în valoare de 15,65 milioane de euro, între acestea fiind și 167 de kilograme de heroină și cocaină, potrivit raportului de activitate al DIICOT, prezentat vineri.
Potrivit sursei citate, procurorii de la Criminalitate Organizată au confiscat, anul trecut, peste 400 de kilograme de canabis, dar și 27.500 de comprimate de ecstasy.
Procurorii de la Serviciul de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare au soluționat, anul trecut, 229 de dosare, în care au fost cercetate 2.525 de persoane, fiind realizate 45 de trimiteri în judecată.
Dintre acestea, 46 de dosare au avut ca obiect infracțiunea de spălare a banilor, fiind cercetate 252 de persoane. Aceste dosare s-au concretizat cu cinci trimiteri în judecată.
Prejudiciul total cauzat de criminalitatea economico-financiară a fost calculat de DIICOT la peste 993 de milioane de lei.
Procurorii DIICOT au pus, în 2013, sechestru pe bunuri în valoare de aproape 146 de miloane de lei.