Prima pagină » Știri » DRONE asistate de calculator pentru monitorizarea VIILOR și LIVEZILOR, pentru fermierii din Transilvania. Cum funcționează noua tehnologie

DRONE asistate de calculator pentru monitorizarea VIILOR și LIVEZILOR, pentru fermierii din Transilvania. Cum funcționează noua tehnologie

DRONE asistate de calculator pentru monitorizarea VIILOR și LIVEZILOR, pentru fermierii din Transilvania. Cum funcționează noua tehnologie
Video. Metoda a fost testată și funcționează. Vezi cu cât poate fi îmbunătățită producția unei plantații viticole

Noile tehnologii cu drone pot spune în ce zonă a viei sau a livezii este o problemă cu o boală, cu un dăunător sau cu sistemul de irigare, a declarat conf. dr. Avram Fițiu, de la Facultatea de Agricultură a Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.

„Un partener italian a creat o tehnologie de drone asistate de calculator, care survolează sisteme viticole sau pomicole, ca să poată face un diagnostic foliar, al frunzelor, în ceea ce privește boli, dăunători, carențe de azot, fosfor, potasiu. Consumatorul vrea să consume un vin mai sănătos, iar pentru acest lucru trebuie să coborâm nivelul de substanțe folosite de viticultori.

Noile tehnologii cu drone pot spune în ce zonă a viei sau a livezii este nevoie de reducerea sau creșterea nivelului de fertilizare, unde este o problemă cu o boală, cu un dăunător sau cu sistemul de irigare. Dacă putem gândi o acțiune de grup, în care o asociație de viticultori din județele Alba, Sălaj sau Satu Mare își propune să dețină această tehnologie smart și să avem un sistem de monitorizare a zeci de plantații viticole, cred că o putem adapta atât la podgorii, cât și la livezi de pomi fructiferi”, a spus Avram Fițiu.

Filmările realizate din dronă sunt analizate pe calculator cu ajutorul unui soft special care, de exemplu, își poate da seama în funcție de culoarea frunzei viței de vie dacă este vorba despre o carență de azot, fosfor sau potasiu, susține acesta.

„Avem o imagine de referință care ne indică modul în care trebuie să arate respectiva frunză într-o anumită fază de vegetație, iar în funcție de rezultate se poate realiza un diagnostic cât mai apropiat de realitate și se poate interveni punctual. Dacă, de exemplu, pe 3% din suprafața viei ai o problemă, nu faci o fertilizare pe toată suprafața, ci pe una localizată”, a explicat Fițiu.

Alessandro Guarneri, reprezentantul firmei italiene care utilizează noua tehnologie, a spus că se supervizează câmpurile viticole cu drone, cu ajutorul cărora se obțin imagini, iar informația obținută este procesată pentru a obține diferite rezultate.

„Principalul scop este de a obține hărți pe baza cărora să înțelegem unde se dezvoltă plante sănătoase și unde sunt zonele în care plantele suferă. Aceste hărți pot fi apoi încărcate în anumite utilaje care fertilizează plantele, bazat pe nevoile lor, în loc de a le da obișnuitul amestec de fertilizatori. Metoda s-a dovedit a fi atât de bună încât putem spune că producția unei plantații viticole poate fi îmbunătățită în trei ani cu 12 la sută”, a spus Guarneri.

La dezbaterea de la USAMV s-au pus bazele unui consorțiu de cercetare pe tematica viticulturii ecologice inteligente în cadrul Programului European „Orizont 2020”.

Foto: Captură

Citește și