Drumul expres Baia Mare – Satu Mare – Petea și Autostrada Nordului vor fi realizate cu susținerea Guvernului Orban
Prezent ieri în Maramureș, Ludovic Orban a participat la lansarea candidaturii lui Ionel Bogdan pentru președinția Consiliului Județean Maramureș, a Danielei Onița Ivașcu pentru Primăria Sighetu Marmației și a lui Mircea Cirț pentru Primăria Baia Mare. Premierul României s-a angajat în fața maramureșenilor că Guvernul liberal va susține toate proiectele de dezvoltare a județului Maramureș, pe care cei 3 candidați le-au prezentat cetățenilor.
„M-aţi invitat să mă angajez alături de Ionel Bogdan, de Mircea Cirţ, că Guvernul va sprijini toate proiectele ambiţioase pe care le-au prezentat băimărenilor, respectiv maramureşenilor. Ăsta e rostul meu aici, să garantez că formăm o echipă, să garantez că această echipă va lucra şi pentru Baia Mare şi pentru Maramureş. Să garantez că vom realiza proiecte care sunt extrem de importante, proiecte care pot să aducă foarte multe beneficii pentru Maramureş.”, a declarat Ludovic Orban, prezent la lansarea candidatului PNL la Primăria Baia Mare, Mircea Cirţ.
Realizarea unor proiecte importante, de mare anvergură, care ar fi legat Baia Mare și Maramureșul de alte județe, precum drumul expres Baia Mare – Satu Mare – Petea sau Autostrada Nordului, au fost amânate prea mult timp, de mai bine de 10 ani. Maramureșenii au nevoie de o administrație liberală, o administrație care să aducă fonduri europene, dezvoltare și proiecte cu un impact major asupra creșterii nivelului de trai al cetățenilor.
Despre proiectul drumului expres Baia Mare – Satu Mare – Petea, Ludovic Orban a declarat că: „O perioadă nu foarte lungă am fost şi ministru al Transporturilor, un an şi aproape opt luni, şi, când am ajuns ministru, am aflat că Guvernul român împreună cu Guvernul maghiar, în şedinţă comună, s-au angajat să realizeze proiectul drumului expres care să asigure legătura între Baia Mare şi reţeaua de transport printr-o autostradă de transport din Ungaria, drumul Petea – Satu Mare – Baia Mare. (…) Am făcut licitaţie, am semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, am aprobat documentaţia tehnico-economică în şedinţă de Guvern şi am pregătit banii pentru 2009 că să realizăm acest drum expres. Asta se întâmpla în 2008. (…) Numai că, din păcate, din 2008 până astăzi, acest drum expres nu s-a realizat. Poate că dacă atunci ar fi fost votat PNL, foarte sigur acel drum expres era realizat şi Baia Mare era conectată la infrastructura de transport european, fiind mult mai atractivă pentru orice investiţii. (…) Astăzi, eu vă garantez că, dacă oamenii aleg bine, că până la urmă, vox populi vox dei, vocea lui Dumnezeu se exprimă prin voinţa oamenilor, numai că oamenii trebuie să aibă un pic de discernământ. (…) Trebuie să aleagă înţelept, cu discernământ, să aleagă oameni serioşi, oameni care au făcut ceva în viaţă, oameni care au capacitatea de a dezvolta o viziune de dezvoltare, au capacitatea de a conduce proiecte, programe importante, care au capacitatea de a aduce resurse, care au capacitatea de a pune aceste resurse în folosul oamenilor.”
„Şi vă mai zic încă ceva, cred că în 2008 s-a vorbit de Autostrada Nordului, nu ştiu dacă sunteţi la curent. De fapt, Autostrada Nordului era în continuarea drumului expres Baia Mare – Satu Mare – Petea, scopul este de fapt să conecteze Baia Mare cu Suceava, prin Bistriţa, Vatra Dornei, actualul Drum Naţional 18. Şi acum pot să vă spun că aşa cum se va realiza drumul expres Baia Mare – Satu Mare – Petea, la fel se va realiza şi această autostradă a Nordului. La fel se va realiza şi această autostradă sau drum expres pentru că va avea profil de autostradă doar acolo unde traficul impune dezvoltarea unei investiţii în regim de autostradă. Asta pot să va garantez că se va realiza. Cu o singură condiţii, să aleagă bine oamenii! Şi la Baia Mare pe Mircea Cirţ, şi la Maramureş în funcţia de preşedintele al Consiliului Judeţean pe Ionel Bogdan”, a declarat Ludovic Orban despre realizarea Autostrăzii Nordului.
Baia Mare merită să fie un oraș dezvoltat, la nivelul Clujului, al Oradiei sau Sibiului. Acestea sunt doar câteva exemple de orașe administrate de primari liberali, care știu cum să atragă fonduri europene și care au creat pentru cetățeni o infrastructură cu adevărat modernă și la standarde europene.
„Despre Baia Mare, spun doar atât: se poate mai mult, se poate mai ieftin, se poate mai bine, se poate mai repede şi se poate mai cu respect faţă de oameni! Să nu îşi imagineze cineva că dacă s-a făcut ceva în Baia Mare, pentru că s-a făcut ceva, nu că altcineva n-ar fi putut face. În ceea ce mă priveşte pe mine am convingerea că Mircea Cirţ poate să facă mult mai mult, mult mai repede, mult mai ieftin, mult mai bine şi în cadrul unei viziuni a unei concepţii de dezvoltare care să aducă cu adevărat şansa Băii Mari de a deveni aşa cum a spus Mircea, centru regional. Nu e suficient numai să asfaltezi (…) A început asfaltarea, acum în campanie, de zici că au adunat banii special numai să asfalteze în campanie! Nu e suficient să asfaltezi! Degeaba torni asfalt pe străzi dacă n-ai o centură, de exemplu, pentru că tot asfaltul care-l torni pe străzi e făcut praf de tot traficul greu care traversează Baia Mare, dacă nu faci o centură, de exemplu. Aici îţi trebuie viziune. Ilie Bolojan, de exemplu, a făcut nu un parc industrial, deja îl face pe al patrulea”, a spus Ludovic Orban.