DSP Suceava s-a autosesizat în cazul fetei care la 19 ani cântărește 16 kilograme. Autoritățile locale știau de cazul ei

Publicat: 12 12. 2013, 15:17
Actualizat: 12 12. 2013, 15:20

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava s-a autosesizat, joi, în cazul fetei de 19 ani din Moldovița care are 16 kilograme după ce a fost hrănită doar cu lapte și a cerut explicații medicului de familie și asistentului social, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că după meditaizarea cazului DSP Suceava s-a autosesizat în cazul fetei și a dispus declanșarea unei anchete.

Totodată, ea a precizat că a solicitat medicului de familie al fetei și asistentului social care o avea în evidență note explicative privind acest caz.

„Atât asistentul comunitar, cât și medicul de familie aveau obligația de a informa DSP despre situațiile deosebite pentru ca împreună, din timp, să putem lua măsurile necesare”, a spus Zorescu.

La rândul său, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Magdalena Isăilă, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acest caz nu a fost făcut cunoscut, până în prezent, reprezentanților acestei instituții.

„Nu am fost sesizați nici de asistentul social și nici de medicul de familie despre acest caz”, a spus Isăilă.

Ea a adăugat că DGASPC Suceava a solicitat spitalului din Iași, unde este internată fata, un punct de vedere privind o eventuală instituționalizare a acesteia după externare.

„Urmează să vedem ce soluție adoptăm. Vom discuta cu reprezentanții comunității locale, cu familia și cu însoțitorul personal al fetei și în funcție de aceste discuții vom acționa în consecință”, a mai spus Isăilă.

O tânără de 19 ani din comuna suceveană Moldovița cântărește doar 16 kilograme, după ce a fost hrănită doar cu lapte și apă cu zahăr de către mama sa, care are schizofrenie, medicii Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, unde a ajuns fata, afirmând că aceasta a menținut-o în stadiul de bebeluș.

Tânăra, în vârstă de 18 ani și 11 luni, are o înălțime de 118 centimetri, cât măsoară un copil de 6-7 ani, și are o greutate de doar 16 kilograme, relatează stirileprotv.ro.

Fata a ajuns la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, medicii afirmând că are grave carențe alimentare și retard psihic cauzat de relația nefirească avută cu mama ei, care a menținut-o cu forța la stadiul de bebeluș, dar și de lipsa unei alimentații adecvate.

Potrivit medicilor, fata, care a fost hrănită de mamă doar cu lapte și apă cu zahăr, s-a dezvoltat ca un copil de 6-7 ani și se exprimă ca unul de 3 ani. Ea are dinții distruși, nu i-a crescut părul, nu socializează.

Fata mai are o soră geamănă, care s-a dezvoltat normal, având 160 de centrimetri și 50 de kilograme, și este integrată în comnunitate.

„Este o relație toxică. Mama a abordat-o ca pe un sugar și ea a rămas în aceasta legătură. Nu cred că e vorba de dragoste, ci efectiv de o dependență, o nevoie de a fi împreună, tocmai pentru ca ea (mama fetei – n.r.) să nu își urmeze tratamentul pentru schizofrenie. Dacă s-ar fi întrerupt această legătură profundă, dar nocivă, între mamă și copil, poate că fetița s-ar fi dezvoltat normal. Dovada: sora ei geamană, care merge la școală, socializează, a evoluat fizic și psihic normal”, a declarat șeful Clinicii V de Pediatrie a Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, Marin Burlea.

Sora mai mare a fetei, care îi este însoțitor și stă cu aceasta în spital, oferă explicații halucinante, spunând că sora sa este de vină pentru situația în care se află întrucât a refuzat să mănânce.

„A refuzat mâncarea, a mâncat numai lapte, a refuzat îngrijirea, nu a vrut să colaboreze cu familia. Am încercat supă măcar, ceva lichid, dar refuza mereu. Medicul și asistentul social știau, da, știau că mănâncă numai lapte. Nu ne-a îndrumat concret la medic”, spune sora fetei.