Dumitru Bucșaru, fostul patron al echipei Unirea Urziceni, reținut pentru 24 de ore
Dumitru Bucșaru, patronul complexului Green City, a fost reținut alături de Alexandru Oprea Picu și Alexandru Petre, aceștia urmând să fie prezentați, vineri, cu propunere de arestare preventivă, la Judecătoaria Cornetu, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013-2014, persoanele în cauză ar fi contractat un credit bancar, în valoare de 30.000.000 de euro, pentru construirea unui complex de locuințe în localitatea 1 Decembrie, județul Ilfov, iar după ce au intrat în insolvență, ar fi înstrăinat activele, prezentând evidențe contabile nereale lichidatorului judiciar”, potrivit unui comunicat al Poliției Ilfov.
Dumitru Bucșaru este suspectat și de distrugere, întrucât după intrarea în insolvență a societății Green City Construct, controlată de omul de afaceri, acesta ar fi luat din apartamentele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila și centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului juridicar, au mai spus surse din rândul anchetatorilor.
În urma perchezițiilor, dintre aceste bunuri au fost recuperate aproximativ 30 la sută. Mai multe centrale termice, instalații sanitare și uși au fost găsite la locuința vărului omului de afaceri, Ion Bucșaru, ridicat, la rândul său, de polițiști, au mai spus sursele citate.
Prejudiciul produs în acest dosar a fost estimat, până în prezent, la 1,5 milioane de lei.
Polițiștii ilfoveni au făcut, joi, în acest dosar, percheziții în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița și Giurgiu, la locuințele suspecților și la societățile comerciale controlate de aceștia, fiind conduse la audieri șase persoane.
Dumitru Bucșaru este fostul patron al clubului Unirea Urziceni și este cunoscut drept un apropiat al lui Traian Băsescu și al Elenei Udrea.
Green City este un ansamblu rezidențial dezvoltat pe un teren de 120 de hectare, în localitatea ilfoveană 1 Decembrie.
Green City Construct este controlată de Dumitru Bucșaru și de fiica acestuia, Iuliana Zenaida Bucșaru, prin intermediul firmelor Valahorum, Perfect City și Comaico, potrivit datelor din 2011 de la Registrul Comerțului.