După 30 de ani – în căutarea Revoluției pierdute | Tokes Laszlo, față în față cu istoricii (Partea a II-a)
„Există numeroase teorii și analize care urmăresc să releve motivația timișorenilor, resorturile intime ale unei comunități, de-a se revolta împotriva regimului Ceaușescu, însă cred că, dincolo de toate aceste motivații și resorturi intime, existența unei confruntări surde și de lungă durată între regimul comunist și minoritățile religioase din România socialistă, în contextul transformărilor din spațiul răsăritean, avea să se dovedească factorul decisiv în evoluția evenimentelor spre izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989.
>”.
Constantin Corneanu arată că istoriografia subiectului a consemnat că timișorenii erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș semne prevestitoare cum ar fi apariția și răspândirea unor manifeste anti-Ceaușescu; apariția unor lozinci („Jos Ceaușescu!” „Ceaușescu dictator!”, „Ceaușescu – dușman al poporului!” etc.) pe pereții diferitelor clădiri, inclusiv pe cea a Comitetului Județean de Partid Timiș; demonstrația spontană a câtorva mii de microbiști care au scandat numele României și al Italiei și au cântat „Deșteaptă-te, române!” pe 15 noiembrie 1989, după partida de fotbal România – Danemarca; încercarea unui grup de oameni de la UMT (Uzinele Mecanice Timișoara) de a încerca să mobilizeze oamenii, pe 23 noiembrie 1989, pentru o demonstrație care să releve dorința ca Nicolae Ceaușescu să nu fie reales în funcția de secretar general al PCR la congresul din noiembrie 1989.
„Cazul Laszlo Tokes avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemulțumiri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul Laszlo Tokes”, colonelul (r) Filip Teodorescu va menționa că, totuși, >”, afirmă istoricul.
Cum s-a remarcat Laszlo Tokes și a ajuns erou